Ãi dÄduse lui Kyou toatÄ atenÈia Èi afecÈiunea, de vreme ce îi dÄdea darul imortalitÄÈii întunecate... dar Kyou încÄ nu era fericit. TristeÈea din privirea de aur a lui Kyou îl atrÄgea atât de mult... singurÄtatea din interiorul lui era minunatÄ Èi imita melancolia lui Hyakuhei. El l-a transformat apoi pe fratele lui Kyou, Toya, în speranÈa cÄ va câÈtiga devotamentul posesiei sale. Dar... asta l-a supÄrat pe Kyou mai mult.
Hyakuhei a privit lacrimile amÄrui formate în ochii lui Kyou Èi a Ètiut cÄ avea dreptate... Kyou a fost cel mai divin când a strigat.
Ãn acel moment, ceva în adâncul lui Kyou a cedat cu un strigÄt plin de jale, înfricoÈÄtor, care se rupse de corp. Ãntr-o furie oarbÄ, el l-a atacat pe ucigaÈul fratelui sÄu, cu colÈii dezveliÈi Èi ghearele sfâÈietoare. â ÃÈi voi rupe inima Èi îÈi voi lÄsa trupul sÄ fie devastat de creaturile nopÈii pentru ceea ce ai fÄcut!
Ãn mod abil, omul crud a evitat atacul Èi, într-o neclaritate în negru, l-a pus pe Kyou la pÄmânt. Cu un calm care nu s-a reflectat în adâncurile lui roÈii rubinii, Hyakuhei s-a aplecat în apropiere, privirea lui fiind blocatÄ pe faÈa care l-a obsedat atât... pe faÈa fratelui sÄu.
â Am fÄcut ceea ce era necesar pentru noi. Toya nu a vrut ca tu sÄ ai darul meu Èi ai cÄutat sÄ-l depÄrtezi de tine. Vei înÈelege în timp, a murmurat, pe mÄsurÄ ce buzele sale moi se încleÈtarÄ de-a lungul celor care zburau în timp ce spunea acele cuvinte.
Cu o forÈÄ de care nu-Èi dÄdea seama cÄ o posedÄ, Kyou îl aruncÄ puernic pe omul ofensator la douÄzeci de picioare de corpul sÄu agitat. Èi-a miÈcat antebraÈul peste gurÄ Ã®n dezgust, mârâind periculos.
â Acum, acum, micuÈule, calmeazÄ-te, Èopti omul în timp ce s-a oprit Èi s-a desprÄfuit. Ochii îi ardeau de promisiune în timp ce corpul sÄu strÄlucea uÈor, apoi se stinse înapoi în noapte. â Voi pÄzi... aÈteptându-te... rÄsfÄÈatul meu.
Lumea lui Kyou s-a spulberat în jurul lui, în timp ce se uita în jos la trupul fÄrÄ viaÈÄ al fratelui sÄu. â Voi rÄzbuna moartea fratelui meu Èi voi trece veÈnicia în cÄutarea ta, dacÄ va trebui. Când te gÄsesc, vei plÄti pentru asta... Hyakuhei...
Se coborî în genunchi tremurând Èi ridicÄ uÈor corpul lui Toya la pieptul lui... ridicându-i uÈor capul. PÄrul fratelui sÄu îi cÄzuse de pe faÈÄ, fÄcând sÄ se estompeze viziunea lui Kyou, în timp ce încerca sÄ-Èi reÈinÄ potopul de lacrimi fÄrÄ succes. PÄrea cÄ Toya ar fi fost doar adormit... în pace pentru prima datÄ de prea mult timp.
Privi cum lacrimile lui au picat pe obrazul lui Toya Èi Kyou Èi-a simÈit inima frângându-se. Apucându-l strâns pe fratele sÄu iubit cÄtre el, Kyou Èopti cu o voce nerÄbdÄtoare: â Toya, te rog sÄ mÄ ierÈi⦠pentru cÄ nu am fÄcut-o aici la timp. RespiraÈia lui îi tremura, în timp ce îÈi strânse ochii de durere. â Ètiu cÄ ai avut nevoie de mine... ar fi trebuit sÄ te salvez.
Mintea lui Kyou a revenit la ziua în care Hyakuhei l-a transformat în ceea ce era acum... a doua zi dupÄ moartea tatÄlui sÄu. Kyou care îl cunoscuse pe Hyakuhei îl dorea doar... Èi Toya fusese doar un mic copil. Deci, pentru a-l proteja pe Toya... Kyou a plecat cu unchiul sÄu chiar în timp ce fratele sÄu mai mic a strigat dupÄ el sÄ nu plece.
ÃÈi mai amintea încÄ neîncrederea care strÄlucea în ochii aurii mari ai lui Toya, în timp ce se uita la Hyakuhei, pentru îndrÄzneala de a-i lua fratele mai mare de lângÄ el. A fost amintirea acelei priviri bântuite care l-a ajutat pe Kyou sÄ stea departe de fratele sÄu mai mulÈi ani... sÄ-l protejeze.
Pe mÄsurÄ ce Toya devenise mai în vârstÄ, Kyou Èi-a dorit sÄ-l vadÄ... vizitându-l în secret Èi urmÄrindu-l de la distanÈÄ... uitându-se la fratele sÄu trÄind viaÈa pe care el nu putea. SÄ-l priveascÄ pe Toya din umbrÄ a fost singura fericire a lui Kyou în acele zile întunecate. Se dusese adesea în dormitorul lui Toya... ca sÄ-l priveascÄ Ã®n somn.
DacÄ l-ar fi cunoscut pe Hyakuhei l-ar fi urmat Èi privit pÄzindu-l pe Toya... nu l-ar fi pus niciodatÄ pe Toya în pericol. Unchiul sÄu îl transformase pe Toya pentru cÄ se gândise cÄ asta voia Kyou. Era vina lui cÄ Toya murise prima datÄ.
Toya s-a luptat cu unchiul lor, în timpul întoarcerii Èi dupÄ. Pe mÄsurÄ ce argumentele lor deveneau mai vicioase, Kyou încercase sÄ-i reÈinÄ atenÈia lui Hyakuhei departe de fratele sÄu. Atunci Toya începuse sÄ vorbeascÄ despre un leac pentru vampiri... Gardianul Inimii de Cristal. El a jurat cÄ Ã®l va gÄsi Èi îi va vindeca pe amândoi.
Toya Èi-a gÄsit leacul... în moarte.
FÄcând tot ce putea mai bine pentru a evita sÄ priveascÄ acum cavitatea goalÄ Ã®n care fusese odatÄ inima fratelui sÄu, Kyou stÄtea în picioare Èi ducea corpul lui Toya departe de scenÄ pentru a-i face o înmormântare corespunzÄtoare.
El nu mai putea simÈi prezenÈa lui Hyakuhei, dar Ètia cÄ era aproape, uitându-se cumva... mereu urmÄrindu-l. Kyou a înÈeles acum cÄ va trebui sÄ plece, sÄ se ascundÄ pânÄ când ar fi fost suficient de puternic pentru a învinge rÄul care a furat singurul lucru pe care l-a avut... dragul sÄu frate. El a alunecat prin întuneric lÄsând pajiÈtea în tÄcere totalÄ.
Kamui a respirat cu uÈurare când fraÈii au plecat Èi Èi-au coborât bariera de invizibilitate din jurul formei dÄrâmate de Kotaro. Privind în jos la lican, Kamui Ètia cÄ va dura ceva timp ca rÄnile lui Kotaro sÄ se vindece... nu doar rÄnile care i-au fost fÄcute trupului, ci Èi rÄnile care se aflau acum adânc înfipte în inima lui.
â Haide, Èopti Kamui, trÄgând unul dintre braÈele lui Kotaro pe umerii sÄi Èi ajutându-l sÄ stea. â Hyakuhei nu a mers departe Èi trebuie sÄ te duc afarÄ. Ochii îi strÄluceau în culoarea prafului de curcubeu, încercând sÄ-Èi reÈinÄ propriile lacrimi. Era zadarnic, pentru cÄ le simÈea cum îi alunecÄ pe obraji în urme fierbinÈi.
Atât de multe au fost pierdute în perioada de doar câteva ore mortale... acum Ètia ce era mai întunecat decât întunericul. Nici nu l-ar fi lÄsat pe Kotaro tot aÈa.
â Nu l-am urât atât de mult, Èopti Kotaro, uitându-se dezgustat spre locul în care corpul lui Toya stÄtuse cu doar câteva momente în urmÄ. O iubiserÄ pe Kyoko, Èi ea, la rândul ei, avea afecÈiune pentru amândoi... fÄrÄ sÄ-l aleagÄ pe unul contra celuilalt când luptau... pânÄ noaptea. Soarta îi dÄduse doar câteva ore scurte... cel puÈin Toya nu Ètia.
Mâna sa se ghemui în pumn Èi se strânse. Toya ar fi fost nebun... dar ar fi fost în viaÈÄ. â Mai degrabÄ m-aÈ fi confruntat cu mânia lui... nu cu asta... nu cu asta.
Amândoi au încercat s-o protejeze,