– Cursa are loc pe dune de nisip și teren stâncos, cu urcușuri și coborâșuri abrupte;
– Pe parcursul unei zile, unui participant i se oferă doar 12 litri de apă;
– Aproape tuturor alergătorilor li se rod până la sânge picioarele, din cauza căldurii, transpirației și nisipului.
Oare nu este minunat?
Cum poți rata AȘA CEVA?
Mulți cred că la maratonul din Sahara aleargă ori supraoamenii, ori sinucigașii. Și deja cei cărora nu le ajung senzații tari în viață. Eu cred că asta este, în primul rând, o provocare pentru noțiunea ta de normalitate. Dacă scopul îți pare de neatins, cel mai probabil, nu-l vei atinge. Însă dacă tu crezi în tine – te vei târî până la sfârșit. Și supraoamenii nu au nimic de-a face aici.
În fine, pentru mine, până nu am trecut prin MDS, acestea erau doar niște declarații speculative. Ce să spun, ele trebuiau verificate.
Despre cât de dificilă este această cursă, știe cel mai bine italianul Mauro Prosperi. În anul 1994, el s-a rătăcit din cauza unei furtuni de nisip și a fost găsit peste nouă zile în Algeria. El a supraviețuit datorită unei diete neobișnuite, care include lilieci morți, și a slăbit 13 kilograme.
Pregătirea pentru MDS. Antrenamentele
Da, cursa nu-i de glumă, și trebuie să te pregătești pentru ea serios. La mine, pregătirea a durat mai bine de jumătate de an. Cu toate că aveam deja ceva experiență, multe a trebuit să le iau aproape de la zero.
În primul rând, volumul. A trebuit să învăț să alerg mult, în jur de 70—80 de kilometri pe săptămână. Pe parcursul întregii perioade de pregătire, am alergat aproximativ 1500 de kilometri. Probabil, pentru mulți «ultri»10 acesta este un nivel începător, dar eu am avut nevoie de trei luni pentru a-mi învăța creierul și picioarele să facă față unui astfel de volum de efort.
După asta a urmat războiul cu rucsacul. E una să alergi fără nimic și e altceva când ai în spate o greutate de șapte kilograme. La început, mă durea spatele, însă antrenamentele regulate, exercițiile speciale de alergare, pregătirea fizică generală și kinetoterapia au dat rezultate, și acum, scolioza mea mă supără mai puțin.
Viteza. Trebuia să învăț să alerg încet. Asta nu e atât de simplu precum pare. Încet înseamnă mult, mult înseamnă greu.
Alergarea lentă, după biomecanică, diferă de cea rapidă, de asta a trebuit să «șlefuiesc» tehnica. Parcă am șlefuit-o.
Pentru competiții m-a pregătit Leonea Șvețov, antrenorul meu, căruia îi mulțumesc. El se chinuie cu mine deja de mai bine de un an și încearcă să facă din mine un «alergător». Și, desigur, lui Liviu Croitoru, care a alergat cu mine nu o singură mie de kilometri.
În anul 2017, noi, Sporter (asociația obștească sportivă, scopul căreia este propaganda unui stil de viață sănătos și dezvoltarea sportului amator în Moldova), am organizat primul «Rubicon» – ștafeta-ultramaraton prin toată Moldova. Acolo am avut posibilitatea să testez adidașii, alimentația, tehnica de alergare și, bineînțeles, potențialul meu în kilometraj. Sincer vorbind, creierului i-a fost greu să «fermenteze» 150 de kilometri parcurși în două zile. Cei care știau despre planurile mele, spuneau în glumă: «Dimon, ți-ai organizat un antrenament deloc nu rău înainte de MDS – sute de oameni, sute de kilometri, sute de mii de lei…» :)
Lasă să glumească, iar dacă serios, am un vis, să organizez o cursă moldovenească de cult, la fel ca Marathon des Sables sau Comrades din Africa de Sud. Și eu cred că ne va reuși.
Ce să iei cu tine în pustiu?
Organizatorii maratonului din Sahara au stabilit un set obligatoriu al alergătorului prin pustiu: rucsac, sac de dormit, lanternă + baterii de rezervă, zece bolduri, compas, brichetă, fluier, cuțit, dezinfectant, pompă pentru extragerea veninului, oglindă, plapumă salvatoare din aluminiu, cremă cu protecție solară, 200 de euro, pașaportul, certificat medical, electrocardiograma și o rezervă de mâncare pentru șapte zile – 14000 de kilocalorii.
Și asta nu sunt simple recomandări. Sau așa, sau deloc. Iată lista de amenzi pentru nerespectarea regulilor:
– Lipsa certificatului medical și/sau a electrocardiogramei în stare de repaus – 200 de euro + câte o oră penalizare pentru fiecare document;
– Lipsa rucsacului – descalificare;
– Lipsa sacului de dormit sau a compasului – trei ore penalizare;
– Lipsa rachetei de semnalizare, a cărții de drum, a pastilei de sare, a mâncării – câte 2000 de kilocalorii pe zi, a plapumei salvatoare din aluminiu – două ore penalizare pentru fiecare poziție;
– Lipsa a zece bolduri, a cuțitului cu lamă de fier, a fluierului, a dezinfectantului, a oglinzii, a seringii cu antidot, a lanternei și bateriilor, a cardului check-in, a brichetei, a cremei cu protecție solară, a sumei de 200 de euro – câte o oră penalizare pentru fiecare poziție;
– Nerespectarea greutății rucsacului (se permite între 6,5 și 15 kilograme) – o oră penalizare;
– Lipsa unuia dintre obiectele echipamentului personal – 30 de minute penalizare.
Într-un cuvânt, rar alergător va ajunge la mijloc de MDS fără nicio penalizare.
Conținutul exact al listei lucrurilor obligatorii și al altor poziții necesare este stabilit de fiecare în parte. Câți oameni, atâtea păreri. Cineva încearcă să economisească și flămânzește, iar altcineva își ia mai multă mâncare și lucruri comode, după care blestemă rucsacul prea greu.
Timp de câteva luni am încercat să decid ce anume trebuie să iau cu mine. În sfârșit, am întocmit o listă, calculând greutatea până la ultimul gram. Totul era atât de minuțios gândit, însă, desigur, doar cursa putea să-mi arate dacă am avut dreptate sau nu.
De luat numaidecât (612 grame)
– Compas (24 grame) – pentru ca să nu mă rătăcesc;
– Cuțit (4 grame) – pentru ca să mă apăr de berberi;
– Lanternă + trei baterii (113 grame) – pentru ca să alerg noaptea;
– Fluier (4 grame) – pentru ca să cânt melodii;
– Plapumă din aluminiu (47 grame) – pentru ca să mă încălzesc sau să mă răcoresc;
– Zece bolduri (4 grame) – pentru a prinde numerele;
– Cremă cu protecție solară (23 grame) – pentru ca să nu mă carbonizez;
– Oglinjoară (10 grame) – pentru a transmite semnale elicopterului;
– Pompă pentru extragerea veninului (29 grame) – pentru ca să mă lupt cu șerpii;
– Pașaport (15 grame) – pentru a-mi putea fi identificat cadavrul;
– 200 de euro (1 gram) – pentru ca să «fac o baie și să servesc