Îl privi pe Deth, care începu din nou să se holbeze la inel. Se întrebă cât îi va lua să hotărască să trimită un demon după propria fiică, doar pentru a o răni, ca mai apoi el să meargă să colecteze ceea ce-i aparținea. Îl cunoștea pe Deth, nici nu-și mai aducea aminte de când. Poate că le iubea pe Myra și Tiara în felul lui, dar era suficient de diabolic pentru a le distruge pe amândouă, fără a se simți prea vinovat pentru asta.
Un demon care să te urască era un lucru… dar să te iubească un demon atât de puternic ca Deth însemna cea mai cruntă soartă. Myra habar n-avusese că, fiind de acord să fie reînviată numai de sângele lui Deth, pierduse orice șansă de a se lupta cu el așa cum ar fi putut să o facă în lumea oamenilor. Acum devenea puțin mai mult decât o păpușă din cârpă, pe care Deth o putea manipula pe vecie. Singurul lucru pe care Deth nu îl luase de la Myra era sufletul ei.
Shadow privi la semnele de pe încheieturile ei și își dori ca Deth să nu-i fi returnat sufletul, după ce folosise o vrajă pentru a o lega de el sub formă de Călătoare Nocturnă. Cel puțin, dacă nu ar mai fi avut suflet, amorțeala ar fi ajutat-o să nu-și mai iasă din minți de plictiseală.
Își lăsă mâinile în jos, hotărând că nu mai contează. Era la fel de prinsă în această lume ca și Myra, atât timp cât Deth își dorea asta. Singurul lucru pe care-l aștepta acum era ca Deth să se hotărască cât va aștepta până când va lua decizia de a-și ucide fiica.
Deth își dezlipi încet pieptul gol de buzele Myrei și se ridică din pat, fără să fie prea deranjat de propria nuditate. Își construise acest loc adimensional cu multe secole în urmă, conducându-l cu mână de fier, printr-o armată de neatins… miile de suflete aflate la comanda lui.
La fel ca frumoasa lui Myra, era necromant, dar punctul său forte era subjugarea sufletelor pe care le atrăgea, în loc să le conducă spre viața de apoi.
Exact aceste suflete dădeau târcoale casei lui somptuoase, cerându-și cu disperare eliberarea… dar Deth nu elibera niciodată ceva ce poseda. Știa că Myra nu-l iubea cu adevărat, și nici nu-i prea păsa dacă o făcea sau nu. Era a lui și asta era tot ce conta.
Privi pe fereastra dormitorului, la cerul cenușiu, în timp ce-și trăgea pe el un halat greu din brocart. Ajunsese să-l plictisească această lume. Fără a mai avea pentru ce să lupte, nici măcar furtul de suflete nu-l mai mulțumea. Tânjea după lumea demonilor pe care și-o amintea și după fratele pe care-l pierduse de foarte mult timp.
Craven se născuse din aceeași femeie, la doar câteva momente după el… dar nu semănaseră deloc. Craven nu avea tăria de a face față războiului violent și îi căzuse pradă… tras în crevasă și izolat. Un copil atât de slab, care căzuse atât de rapid.
Când o văzuse pe Myra pentru prima dată, știu că trebuia să fie a lui… puterea pe care ea o avea asupra sufletelor îl atrăgea, amintindu-i de gustul puterii fratelui său. Era o aromă slabă, dar senzuală și seducătoare prin natura sa.
După ce o urmărise din întuneric, Deth se simțise atras de pofta ei sexuală. Din motive care îi scăpau, se simțea străbătut de gelozie atunci când ea apela la acei masculi umani molâi pentru a-și satisface nevoia. Acesta era unul dintre motivele pentru care o luase de pe tărâmul oamenilor… știa că, în cele din urmă, ea avea să găsească o cale pentru a-l fenta, dacă n-ar fi ferit-o de ochii iscoditori.
Deth se concentră pe inel și simți extazul Tiarei. Senzația îi făcu ochii de un roșu incandescent și trase un prim pumn cu inelul într-unul dintre numeroasele tablouri ale Tiarei pe care Deth le luase de la Myra de-a lungul timpului. Myra își dedicase toată energia pentru a-l ține departe de Tiara, iar acum, fericirea fetei era o barieră nedorită.
Dacă Tiara ar fi suferit, s-ar fi putut duce s-o ia. Rătăci cu privirea pe deasupra tuturor tablourilor zâmbitoare ale copilului său, apoi privi spre patul în care Myra stătea întinsă. Îi blocase sufletul iubitei sale în acel corp, pentru ca ea să nu-l poată părăsi vreodată, și urma să-i facă la fel și Tiarei.
Shadow se liniști ascultând gândurile lui Deth și privi cum zâmbetul diabolic îi apărea acestuia pe buze. Știa că, într-un final, avea să-și dea seama de prezența ei, un lucru pe care nu-l mai făcuse de când intraseră în această dimensiune și, probabil, ceva ce nu va mai face vreodată dacă ea reușea să facă ce-și propusese.
- Shadow, Deth își strigă Călătoarea Nocturnă. Văzând părul lung negru și corpul tânăr și suplu al egiptencei apărând în fața lui, știu că găsise calea să șteargă zâmbetul de pe fața fiicei sale.
- Vrei s-o omor? întrebă Shadow, privindu-și stăpânul printre gene.
Din nou, ochii lui Deth deveniră de un roșu sinistru, ridicând mâna cu inelul și lovind-o pe Shadow peste față.
- Ce te face să crezi că ți-aș oferi satisfacția asta? Eu îi voi pune capăt vieții, vocea lui Deth răsună puțin mai tare decât un sâsâit nervos. Culoarea din ochii lui se estompă, ca și cum nu fusese niciodată acolo, și apucă bărbia feței care se întorsese de la el. Tu mergi să-mi găsești fata și să distrugi orice o face fericită.
Shadow rămase pe loc când Deth chemă o mică armată de slugi scârboase, comandându-le nu numai să o urmărească, ci și să se supună fiecărei comenzi din partea ei. Clătină afirmativ din cap, așteptând cu nerăbdare durerea trecerii prin peretele dimensional. Ar face mult mai mult ca să scape câteva zile de el.
Deth o privi pe Shadow pășind pe tărâmul ei și zâmbi când slugile lui o urmară. Întorcându-și atenția către inelul de pe deget, se îndreptă către strălucirea de lumină care intra pe fereastră, pentru a-l admira. Își lăsă capul într-o parte, simțind nu numai plăcerea Tiarei, ci și frustrarea purtătorului inelului.
- O dorești, șopti Deth, cu vocea ca o mângâiere mătăsoasă.
Își răsuci inelul pe deget, rostind în tăcere incantațiile runice inscripționate pe margine și zâmbi din nou. Inelul începu să strălucească într-un roșu turbat, mici flăcări izbucnind din inscripție, scoțând în evidență cuvintele pe măsură ce le recita.
- O vei avea pe ea… și tot ce are ea de oferit, făgădui Deth. Tot ce trebuie să faci este să ucizi pe oricine îți stă în cale.
Capitolul 3
Chad încă îl trata pe Trevor cu răceală când intrară în parcarea de la Moon Dance. Singura care reușise să scoată un cuvânt de la el era Evey, iar Trevor începuse să se simtă puțin lăsat pe dinafară. Nu era vorba că nu-și dorea ca Chad să-l lase în pace. La naiba, până și el înțelesese sensul intimității.
Ceea ce-l speria cel mai tare era gândul că Chad se va întoarce la acel apartament, astfel încât ceea ce-l omorâse să se poate ivi din nou, pentru o „crimă partea a doua”. Ultima dată, acolo nu fusese nimeni decât când era prea târziu… și chiar nu-și dorea să retrăiască scena morții lui Chad. O dată era mai mult decât suficient.
Trevor suspină când Chad coborî din mașină fără să scoată o vorbă și se îndreptă cu pași mari către intrarea în club.
- Hei, stai puțin, strigă Trevor, trântindu-i ușa lui Evey puțin cam tare. Superb, acum se simțea vinovat în fața ambilor prieteni.
- Ce? mârâi Chad, fără să se deranjeze să se-ntoarcă.
- Haide, omule, spuse Trevor, prinzându-l pe Chad din urmă și punându-i o mână pe umăr, nu ne-am aliat cu toții împotriva ta. Nu vrem decât să ne asigurăm că, indiferent