Michael își simți pielea străbătută de furnicături, exact ca mai devreme, când lovise șinele... și îi plăcu la nebunie. Auzind tunetul unui tren apropiindu-se, Michael îi aruncă demonului un zâmbet rece, apoi îl îmbrânci brusc în spate. Demonul îl eliberă imediat, iar zâmbetul lui Michael deveni mai larg când acesta se răsturnă peste parapet, direct în calea trenului.
Garnitura se izbi în demon, dar, pentru o fracțiune de secundă, observă cum demonul se întorsese și se agățase de tren, ca și cum călătorea clandestin. Înainte să îl poată urma și să-l termine definitiv, Michael simți cum pământul din jurul lui se zdruncină și se feri chiar înainte ca o bucată de beton să cadă fix lângă el.
Ignorând-o, își întoarse lent privirea nervoasă în direcția în care trenul îl purtase pe demon. Nu-i păsa dacă lumea se prăbușea… atât timp cât reușea mai întâi să scurgă fiecare picătură de energie din nenorocitul ăla. Deplasându-se mai rapid decât trenul, îl izbi atât de puternic din lateral, încât acesta se clătină.
Înainte să ajungă deasupra, Michael simți cum ceva îl lovește în spate și răbdă durerea arzătoare, încercând să arunce chestia care se ținea de el.
Syn simțise cum soarele îi atinsese pielea lui Michael și răspunse chemării, apropiindu-se rapid de poziția fiului său. Ajunse chiar la timp pentru a-l vedea pe Michael cum atacă garnitura de metrou, iar zâmbetul mânios de pe fața lui îi spuse lui Syn tot ceea ce trebuia să știe… Michael tocmai își explora puterea adevărată și nu se descurca foarte bine.
Venind din spatele lui Michael, Syn trase un alt hematit din brasardă și îl izbi pe Michael în spate, împingându-l adânc prin carne și sânge. Îl ținu strâns pe Michael, băgându-i hematitul în spatele inimii, cam în același mod în care Michael îi făcuse asta odată lui Kane.
Tunelul din jurul lor începu să vibreze de furia lui Michael, iar Syn știa că în curând avea să urmeze o surpare, dacă furia asta nu era ținută sub control. Fixându-se cu picioarele pe lateralul trenului, se împinse cu toată puterea, luându-l pe Michael cu el. Încercând să îl năucească pentru a-l supune, Syn îl trânti pe Michael în perete, suficient de tare pentru a lăsa în urmă un crater de impact, dar Michael încă se lupta orbește.
Simțindu-i furia intensificându-se, Syn oftă plictisit, apoi îl apucă pe Michael de gât… și i-l rupse.
Prinse corpul fără vlagă al lui Michael și îl ridică delicat în brațe. Deplasându-se vreo câțiva centimetri într-o firidă ascunsă în mare parte de întuneric, Syn îl cără pe Michael în cea mai apropiată cameră electrificată și deschise ușa cu forța. Îl așeză pe Michael pe podea, privindu-l fix timp de câteva secunde, înainte să îl lase acolo.
Închizând ușa în urmă, se întoarse și îl atinse cu palma, creând o barieră pentru demoni, pentru ca aceștia să nu-i deranjeze fiul. Nu își putea permite să-l ajute pe Michael să se vindece… timpul necesar vindecării era suficient pentru ca acea furie să se atenueze.
Zâmbi superior, știind că femela Decăzută îl scosese din minți pe Michael, apoi se încruntă, privind în urmă, în direcția pe care o apucase Angelica. Se părea că nu doar Michael fusese scos din sărite.
*****
Shadow rămase ascunsă în închisoarea creată chiar de ea, din labirintul pe care Călătoarea Nocturnă îl numise tărâmul spiritelor. Poată că era prinsă aici, în această dimensiune alternativă, dar asta nu însemna că trebuia să fie o țintă pentru atenția nedorită a lui Deth sau pentru hoarda de demoni pe care-i adusese aici împreună cu el.
Îi era dor de lumea vie, care chiar și acum era adăpostită undeva de cealaltă parte a peretelui dimensional subțire care separa cele două lumi. Trecerea prin acel perete era destul de dureroasă, dar ar fi făcut-o într-o clipită, dacă Deth ar fi lăsat-o. Problema era că… el se opunea întotdeauna.
Privi cum Deth îi dădea din nou Myrei o parte din sângele lui. Asta făcea parte din înțelegerea făcută cu femeia, înainte să o ucidă în lumea umană. Așa cum promisese, o sculase pe Myra din morți, dar procesul era lent, cum gelosul demon ceruse să fie singurul care s-o hrănească.
Singurul lucru care era în avantajul femeii era faptul că nu murise decât de câteva ore. Această reînviere nu însemna nimic în comparație cu procesul parcurs de un zombi pentru reconstrucție, după ce stătuse în mormânt ani sau chiar sute de ani. Shadow suspina în plictiseala ei, gândind că poate era mai amuzant să privească cum crește iarba.
După părerea lui Shadow, demonii idioți meritau oameni idioți. Fusese martora învoielii… a ambelor învoieli. Cea făcută de Deth cu Myra la nașterea primului ei copil hibrid, și învoiala la care căzuse Myra și care îi permitea lui Deth să primească cel puțin unul dintre cele două lucruri pe care acesta le dorea.
Un demon nu era niciodată fericit să primească doar jumătate din ceea ce-și dorea. În pesimismul lui, paharul lui Deth avea să fie întotdeauna pe jumătate gol.
Shadow își reaminti că Deth și Myra se lansaseră într-o luptă destul de dură la momentul respectiv. Myra își petrecuse cea mai mare parte a timpului fugind de greșeala pe care o comisese, dar nu reușise niciodată să scape de demonul care îi simțise mirosul. Cu cât Myra se luptase mai tare cu el, cu atât mai mult o dorise Deth.
Shadow clătină din nou din cap, dându-și seama că oamenii și demonii erau mult mai asemănători decât credeau cei mai mulți. Sătulă de războiul dintre ei, Myra încetase în cele din urmă să fugă și îi propusese o afacere lui Deth.
Prima înțelegere fusese ca Myra să îi devină amantă ori de câte ori dorea el, atât timp cât el stătea departe de copil. Deth se aflase sub influența dorinței carnale a Myrei, astfel că fusese de acord. Exact ca un bărbat care gândește cu capul greșit.
Totuși, a doua înțelegere era interesantă. Deth o amenințase pe Myra cu faptul că, dacă nu o putea supraveghea pe Tiara și nici măcar nu o putea vedea, atunci ar fi vrut să trimită pe altcineva în locul lui… înțelegerea nu-i interzicea asta. Myra intrase în panică și încercase să ajungă la altă înțelegere cu iubitul ei demon. Era uimitor că nu se-nvățase să nu se mai încreadă în vreun demon, deși se gândise mai mult la această ultimă înțelegere.
Myra fusese de acord să treacă în această lume urgisită, dominată de demoni, și să îl lase pe Deth să o reînvie de această parte, cu condiția ca Deth să rămână împreună cu ea pe această parte. Shadow știa că era ultimul pas pentru a se asigura că Deth nu punea niciodată mâna pe Tiara, „mica prințesă”.
Presupuse că Myra îl iubea puțin pe Deth, dar nu de asta făcuse învoiala… dacă Myra ar fi fost suficient de puternică, Deth și-ar fi găsit sfârșitul chiar înainte de a se pune problema primei înțelegeri.
În plus, Deth fusese mai inteligent de data asta și analizase învoiala înainte să cadă de acord. Se asigurase că Tiara va avea protectorul pe care îl dorea el, luând inelul de legare al lui Shadow și făcând o replică, folosind sângele ei de Călătoare Nocturnă. Ca parte a înțelegerii, Deth avea să poarte replica, iar Tiara trebuia să aleagă un om care să poarte inelul adevărat, astfel încât el să poată pună în aplicare vraja de legare.
Shadow înțelegea mai bine decât oricine altcineva secretele inelului egiptean de legare pe care îl avea. Se încruntă, gândindu-se la omul care era acum captiv în jocul lui Deth, prin purtarea inelului.
Prin intermediul inelelor avea loc legătura adevărată a