Încă câteva minute am trecut pe îndelete prin sălile expoziției, uitându-ne la creația futuriștilot.
Mi se pare că e de ajuns pentru astăzi originalitate în percepție și în artă, a rezumat vizita noastră Demid Elizarovici, luăm un birjar și la mine la prânz. Totodată o să î-ți fac cunoștință cu familia mea.
Locotenent-colonelul locuia pe Podul Semenovsky, într-un apartament spațios, cu poduri înalte, mobilă masivă și portiere închise. Masa era deja servită: Șci – ciorbă rusească, plăcintă coulibiac, racituri, rastegai, lichior în grafin. Nu e rău deloc, dacă să avem în vedere că e al treilea an de război. Nevasta locotenent-colonelului, Evdokia Illarionovna, era profesoară de matematică la Cursurile lui Bestujevskii, fiica Olga învăța tot acolo la secția de oratorie și istorie, fiul cel mai mic Afanasii, era gimnazist, iar cel mai mare fiu Stanislav era subofițer de cavalerie pe frontul german.
Recunoașteți, Valerii Sergheievici, de când nu a-ți gustat ciorbă de casă? – a întrebat locotenent colonelul, aranjându-și șervețelul brodat la guler.
Ultima dată când am fost în concediu.
V-ați vizitat părinții? Sunteți din Țarițîn, nu greșesc?
Exact.
Și slujba a-ți început-o tot acolo, la cavalerie.
Întocmai.
Vă plac caii?
Desigur. Mama e de neam de cazaci.
Demid Elizarovici, neândoielnic a făcut cunoștință cu dosarul meu personal până a mă invita la expoziție și apoi la el acasă.
Iar neamul nostru iată î-și trage rădăcinile din Sankt-Petersburg.
Tată, acum ne numim din Petrograd, la corectat pe locotenet-colonel, fiica. E foarte absurd să redenumești orașul din cauza războiului cu Germania. Imaginați-vă, suntem așa de patrioți, încât nu mai putem să acceptăm ca capitala noastră să aibă nume german!
Demid Elizarovici tăcea. Eu am decis să rup pauza incomodă.
Olga Demidovna, permiteți-mi să vă întreb în ce an la studenție sunteți?
Al treilea.
Deja a-ți ales specialitatea?
Desigur. Filosofia contemporană.
De ce filosofia și nu literatura franceză?
Întrebarea mea nu a intimidat-o deloc pe fiica locotenent-colonelului. Probabil o auzea adeseori.
Deoarece plăcerea pentru înțelepciune nu e o caracteristică exclusiv bărbătească. De asemenea, filosofia actuală se ocupă de întrebări mult mai diverse, decât lucrul în sine sau transexistența umană.
Și ce ar putea fi mai divers decât asta?
Închipuirea, obținerea și întruchiparea Sufletului Păcii.
Dacă nu greșesc e poetul Soloviov?
Chiar el.
Mulți îl admiră.
Nu și futuriștii, observă Demid Elizarovici.
Olga Demidovna, l-a privit întrebător pe tatăl său.
Noi cu Valerii Sergheievici astăzi am fost la expoziția futuriștilor, a explicat locotenent-colonelul.
Într-adevăr Vă poate interesa așa ceva, tată?
Doar îndeplinid obligațiile de serviciu, locotenent-colonelul a privit spre mine. Cred că e timpul să începem masa. Poftă mare tuturor.
După prânzul copios, locotenent colonelul m-a condus în cabinetul său, unde a fost servit ceaiul cu zahăr rafinat. Se vede că aici trebuia să se petreacă punctul culminant al acestei zile de duminică.
Valerii Sergheievici, vreau să Vă împărtășesc unele reflecții referitor la serviciul noastru. Cu părere de rău, acum noi nu avem posibilitate să Vă satisfacem cererea Dumneavoastră despre îndreptarea Dumneavoastră la studii la Academia Comandamentului General. Este nevoie de Dumneavoastră aici. După cum vedeți și singur, războiul cu Germania durează mai mult decât credeam deodată. Frontul stă imobilizat. Nu putem nici noi să îi biruim, nici ei pe noi. Rezultă o luptă pentru rezistență până la epuizarea totală a ambilor părți. Cine va rezista mai mult, acela va lua și laurii victoriri.
Cred că la noi în rezervă sunt mai multe resurse de luptă, – am presupus eu.
Corect crezi. Avem mai multe resurse. Oameni mai mulți și industrie și teritoriu. De toate. Ce a-ți fi făcut în locul cheizerului în așa situație ambiguă?
A-ți pomenit anterior despre resursele noastre, prima ce î-mi trece prin minte este să fim lipsiți de ele.
Corect. Dar asta e imposibil, operația fiind de prea mare volum. În acest caz cum?
Să restricționăm posibilitatea de a fi folosite sau să le facem imposibil de folosit.
Bravo, hulubașule! Și cum de înfăptuit asta?
Nu mi-a reușit să răspund imediat la o așa întrebare. Mi-am pus în ciai două cubulețe de zahăr rafiant, am mai menținut o pauză, dar nici un răspuns nu î-mi venea în minte. Locotenent-colonelul a preluat inițiativa.
Sunt desigur mai multe soluții – de la omorul persoanelor celor mai suspuse până la tif. Dar eu văd totul altfel. De la începutul veacului Imperiul nostru tot experimentează cu democrația: parlamentul, partidele politice, cenzură mai lejeră. Știți și singur. Intelegențimea e mulțumită, revoluționerii la fel. Unii pot să vorbească și să publice liber ce vor, alții pot chema deschis spre răsturnarea morahiei, să faci să explodeze birocrații și să urezi dușmanului biruință în lupta cu noi. Observă că pentru toate aceste acțiuni acum vor vi pedepsiți în cel mai rău caz cu câțiva ani de exil sau în genere poate fi achitat. E absurd, nu ți se pare?
Sunt de acord. Dar revoluționari sunt puțini, lumea după ei nu merge, am contrazis eu.
Dar dacă de-i ajutat să fie mai mulți, atunci ei vor putea să conducă lumea în direcția în care î-ți vei dori sau dacă mai concret unde este rezonabil pentru comandamentl german.
Aceasta soluție e tot de scară mare, noi însă prindem spionii.
Prindem. Dar noi suntem orientați spre spioni, adică spre nemți. Dar revoluționarii sunt de ai noștri. De ei cine acum se ocupă? În mod serios, nimeni. Să ne reântoarcem la pictură. Vă amintiți acel pătrat negru în colț? Mi s-a părut că e pictat peste vopsea albă. Închipuiți-vă că în fața Dumneavoastră stă o pânză cu fon alb. Cum să îl faci negru?
Să-l colorezi.
Desigur. Presupun că pictorul pur și simplu a colorat cu culoare neagră peste culoarea albă, adică din nou a colorat cu negru fiecare inch a pânzei. O muncă minuțioasă și de durată. Cum ar fi să faci asta mai repede și mai lejer?
Era evident că locotenet colonelul î-mi punea la încercare capacitățile mele intelectuale.
Vă spun eu, să îl acoperi cu apă și să picuri pe apă cerneală și cerneala singură se va difuza pe toată suprafața.
Presupuneți că nemții ar putea folosi nemulțumirea cetățenilor de pe urma războiului îndelungat în calitate de apă, iar revoluționarii ar putea să fi folosiți în calitate de cerneală și astfel Russia din adversarul Germaniei s-ar transforma în aliat sau în marionetă?
Presupuneam. Acum sunt aproape sigur că deja se folosesc. Iată de asta vreau să fie serviciul tău: colectarea și analiza tuturor publicațiilor din presa revoluționară și denunțurile rezidenturii pe această întrebare. Începeți de la anul 1914 încoace, ca să înțelegeți mai bine cum și în ce direcție se dezvoltă evenimetele