În cele din urmă, aruncă o privire spre tavanul din hol. Ușa de deasupra ei dădea în podul în care era ascunsă o scară retractabilă. Îndrăznea oare să se urce să arunce o privire?
În acel moment Riley auzi sirenele poliției. Răsuflă profund ușurată la auzul sunetului. Își dădu seama că agenția sunase la poliția locală, deoarece sediul SAC era la mai bine de o oră și jumătate depărtare.
Intră în dormitor și își puse o pereche de încălțăminte și halatul de baie, apoi se întoarse în camera lui April.
— Vino cu mine, spuse ea. Stai aproape.
Ținând în continuare arma în mână, Riley își petrecu brațul stâng peste umerii lui April. Biata fată tremura de teamă. Riley o conduse pe April la ușa de la intrare și o deschise chiar când câțiva polițiști în uniformă se repezeau pe trotuar.
Ofițerul responsabil intră în casă cu arma scoasă.
— Care e problema? întrebă el.
— A fost cineva în casă, spuse Riley. Ar putea fi în continuare aici.
Ofițerul ochi pistolul din mâna ei neliniștit.
— Sunt de la FBI, spuse Riley. Agenții SAC vor ajunge curând. Am verificat deja casa, în afară de pod. Arătă cu degetul. E o ușă în tavanul de deasupra holului.
Ofițerul strigă:
— Bowers, Wright, veniți încoace și verificați în pod. Restul cercetați afară, în spate și în față.
Bowers și Wright se duseră direct pe hol și coborâră scara. Amândoi își scoaseră armele. Unul așteptă la capătul scării în timp ce celălalt urcă și plimbă o lumină în jur. După câteva clipe, bărbatul dispăru în pod.
Curând, o voce anunță:
— Nimeni aici.
Riley voia să se simtă ușurată. Dar adevărul era că aproape își dorea ca Peterson să fi fost acolo. Ar fi putut fi arestat pe loc – sau mai bine, împușcat.
Era aproape sigură că nu avea să fie găsit în curtea din față sau în cea din spate.
— Aveți beci? întrebă ofițerul principal.
— Nu, doar un spațiu auxiliar, spuse Riley.
Ofițerul strigă afară:
— Benson, Pratt, verificați sub casă.
April încă se ținea strâns de mama ei.
— Mama, ce se întâmplă? întrebă ea.
Riley ezită. Ani de zile evitase să-i spună lui April mare lucru despre adevărul urât al muncii sale. Dar își dăduse seama recent că fusese prea protectoare. Așa că îi povestise lui April despre captivitatea sa traumatizantă în mâinile lui Peterson – sau cel puțin atât cât consideră ea că ar fi putut suporta fiica ei. Așa că îi confesase și dubiile sale privind moartea bărbatului.
Dar ce ar fi trebuit să-i spună acum lui April? Nu era sigură.
Până ca Riley să se poată decide, April spuse:
— E Peterson, nu-i așa?
Riley își îmbrățișă strâns fiica. Clătină din cap, încercând să ascundă frisoanele care îi treceau prin tot corpul.
— Încă mai trăiește.
Capitolul 2
O oră mai târziu, casa lui Riley roia de oameni îmbrăcați în uniforme sau purtând ecusoane FBI. Agenți federali înarmați până-n dinți și o echipă de criminaliști lucrau alături de poliție.
— Puneți într-o pungă pietricelele alea de pe pat, strigă Craig Huang. Vor trebui inspectate pentru amprente sau ADN.
La început, Riley nu fusese încântată să vadă că Huang era responsabil. Era foarte tânăr și experiența anterioară de lucru cu el nu decursese bine. Dar acum văzu că dădea ordine serioase și organiza eficient locul faptei. Huang se adapta meseriei.
Echipa de criminaliști era deja pusă pe treabă cercetând amănunțit fiecare centimetru al casei și căutând amprente. Alți agenți dispăruseră în bezna din spatele casei, încercând să găsească urmele vreunui vehicul sau a unei poteci prin pădure. Acum că lucrurile păreau să decurgă fără probleme, Huang o depărtă pe Riley de ceilalți și o conduse în bucătărie. Se așezară la masă. April li se alătură, încă puternic șocată.
— Deci ce credeți? o întrebă Huang pe Riley. E vreo șansă să-l mai găsim?
Riley oftă descurajată.
— Nu, mă tem că s-a dus de mult. Trebuie să fi fost aici mai devreme în seara asta, înainte ca eu și fata mea să ajungem acasă.
Chiar atunci, o femeie agent purtând vestă anti-glonț intră dinspre spatele casei. Avea părul negru, ochi negri și un ten închis la culoare, și părea chiar mai tânără decât Huang.
— Agent Huang, am găsit ceva, spuse femeia. Zgârieturi pe încuietoarea ușii din spate. Se pare că cineva a forțat-o.
— Bravo, Vargas, spuse Huang. Acum știm cum a intrat. Poți rămâne puțin aici cu Riley și fiica ei?
Chipul femeii se lumină de bucurie.
— Cu plăcere, spuse ea.
Se așeză la masă și Huang părăsi bucătăria pentru a se alătura celorlalți.
— Agent Paige, eu sunt agent María de la Luz Vargas Ramírez. Apoi făcu o grimasă. Știu, e greu de pronunțat. E specific mexican. Mi se spune Lucy Vargas.
— Mă bucur că ești aici, agent Vargas, spuse Riley.
— Doar Lucy, vă rog.
Tânăra femeie rămase tăcută o clipă și o tot privi pe Riley. În cele din urmă spuse:
— Agent Paige, sper că nu sunt impertinentă spunând asta, dar... este o adevărată onoare să vă cunosc. V-am urmărit munca de când am început instruirea. Întregul dumneavoastră istoric este incredibil.
— Mulțumesc, spuse Riley.
Lucy zâmbi cu admirație.
— Vreau să spun, felul în care ați încheiat cazul Peterson – întreaga poveste mă uimește pur și simplu.
Riley clătină din cap.
— Aș vrea eu ca lucrurile să fie atât de simple, spuse ea. Nu e mort. El a fost intrusul astăzi aici.
Lucy o fixă uimită cu privirea.
— Dar toată lumea spune ..., începu Lucy.
Riley o întrerupse.
— A mai crezut cineva că era în viață. Marie, femeia pe care am salvat-o. Era sigură că era încă în libertate, tachinând-o. S-a...
Riley se opri, amintindu-și cu durere imaginea trupului Mariei atârnând în propriul dormitor.
— S-a sinucis, spuse Riley.
Lucy părea atât îngrozită cât și surprinsă.
— Îmi pare rău, spuse ea.
Chiar atunci, Riley auzi o voce cunoscută strigând după ea.
— Riley? Ești bine?
Se întoarse și îl văzu pe Bill Jeffreys stând în arcada de la bucătărie, părând îngrijorat.