— E aproape suficientă greutate aici pentru a contrabalansa complet corpul, spuse Lucy. Ciudat că a târât după el toate greutățile astea. Te-ai gândi că ar fi legat pur și simplu frânghia direct de stâlp.
— Ce îți spune asta? întrebă Riley.
Lucy se gândi o clipă.
— E mic și nu prea puternic, spuse Lucy. Scripetele nu i-a dat suficientă pârghie de unul singur. A avut nevoie de greutăți ca să-l ajute.
— Foarte bine, spuse Riley. Apoi indică spre partea opusă liniilor de tren. Pe o întindere scurtă, o urmă parțială de cauciuc vira brusc de pe trotuar pe pământ. Și se poate vedea că și-a tras vehiculul foarte aproape. A fost nevoit. Nu ar fi putut să târască trupul prea departe de unul singur.
Riley examină solul din jurul stâlpului electric și găsi scobituri ascuțite în pământ.
— Se pare că a folosit o scară, spuse ea.
— Mda, și am găsit scara, spuse Alford. Haideți, o să vă arăt.
Alford le conduse pe Riley și Lucy peste liniile de tren într-un depozit uzat de vreme construit din oțel ondulat. Un lacăt spart atârna de zăvorul ușii.
— Se poate vedea cum a intrat aici, spuse Alford. A fost destul de ușor. Un patent ar fi rezolvat treaba. Depozitul ăsta nu e folosit pentru mare lucru, doar depozitare pe termen lung, așa că nu e prea securizat.
Alford deschise ușa și aprinse luminile fluorescente din tavan. Locul era, într-adevăr, aproape gol, cu excepția câtorva lăzi de transport năvălite de pânze de păianjen. Alford indică o scară înaltă sprijinită de peretele de lângă ușă.
— Asta e scara, spuse el. Am găsit pământ proaspăt pe picioarele ei. E probabil de aici și criminalul știa de ea. A intrat prin efracție, a târât-o afară și s-a urcat pe ea ca să fixeze scripetele. Odată ce a ridicat corpul unde își dorea, a târât scara înapoi. Pe urmă a plecat.
— Poate că a luat și scripetele tot din depozit, sugeră Lucy.
— Intrarea în depozit e luminată noaptea, spuse Alford. Deci este îndrăzneț și pun pariu că e destul de rapid, chiar dacă nu e prea puternic.
În acel moment se auzi o trosnitură zgomotoasă, ascuțită, de afară.
— Ce naiba? zbieră Alford.
Riley înțelese imediat că fusese un foc de armă.
Capitolul 9
Alford își scoase arma și se repezi afară din depozit. Riley și Lucy îl urmară cu mâinile pe arme. Afară, ceva plana în cercuri deasupra stâlpului de care atârna cadavrul. Scotea un bâzâit constant.
Tânărul ofițer Boyden avea arma scoasă. Tocmai trăsese în mica dronă care încercuia corpul și era gata să mai tragă o dată.
— Boyden, lasă naibii arma aia jos! strigă Alford. Își puse propria armă în toc.
Boyden se întoarse surprins spre Alford. Chiar când își cobora arma, drona se ridică mai sus și se îndepărtă.
— Ce naiba ai crezut că faci trăgând așa cu arma? mârâi el la Boyden.
— Protejam locul faptei, spuse Boyden. E probabil vreun blogger care face poze.
— Probabil, spuse Alford. Și nici mie nu-mi place câtuși de puțin. Dar e ilegal să tragi în chestiile alea. În plus, e o zonă populată. Ar trebui să știi mai bine de atât.
Boyden plecă capul rușinat.
— Îmi pare rău, domnule, spuse el.
Alford se întoarse spre Riley.
— Drone, la dracu’! spuse el. Chiar urăsc secolul douăzeci și unu. Agent Paige, spuneți-mi vă rog că putem da jos cadavrul acum.
— Mai aveți și alte fotografii în afară de cele pe care le-am văzut? întrebă Riley.
— O grămadă, cu fiecare detaliu, spuse Alford. Le puteți vedea la mine în birou.
Riley încuviință din cap.
— Am văzut ce aveam nevoie să văd aici. Și ați făcut o treabă bună în a ține scena sub control. Dați-i drumul și dați-o jos.
Alford îi spuse lui Boyden.
— Cheamă-l pe coronerul districtului. Spune-i că poate să nu mai taie frunză la câini.
— Da, șefu’, spuse Boyden, scoțându-și telefonul mobil.
— Haideți, le spuse Alford lui Riley și Lucy. Le conduse la mașina lui de poliție. Când se urcară și fură gata de plecare, un polițist le făcu loc dincolo de barieră spre strada principală.
Riley observă atent ruta. Criminalul ar fi circulat cu propriul vehicul pe aceeași rută pe care și Boyden și Alford o foloseau. Nu mai era nicio altă cale în zona dintre depozit și liniile de tren. Părea probabil ca cineva să fi văzut vehiculul criminalului, deși nu li s-ar fi părut neobișnuit.
Departamentul de poliție din Reedsport nu era nimic mai mult decât o vitrină de cărămidă chiar pe strada principală a orașului. Alford, Riley și Lucy intrară și luară loc în biroul comisarului.
Alford puse un teanc de dosare pe birou.
— Aici e tot ce avem, spuse el. Dosarul complet referitor la vechiul caz de acum cinci ani și tot ce știm până acum despre crima de azi noapte.
Riley și Lucy luară fiecare câte un dosar și începură să îl frunzărească. Atenția lui Riley fu captată de fotografiile de la primul caz.
Ambele femei erau de vârste asemănătoare. Prima lucrase într-o închisoare, ceea ce o punea într-o oarecare măsură în pericolul unei posibile victimizări. Dar a doua ar fi considerată o victimă cu risc scăzut. Și nu era nicio indicație cum că vreuna dintre ele ar fi frecventat baruri sau alte locuri care le-ar fi făcut în mod special vulnerabile. În ambele cazuri, cei care le cunoscuseră pe femei le descriseseră ca fiind prietenoase, săritoare și conformiste. Și totuși, trebuia să existe vreun factor care să-l atragă pe criminal la aceste femei în special.
— Ați făcut ceva progrese în cazul crimei Marlei Blainey? îl întrebă Riley pe Alford.
— A fost sub jurisdicția poliției din Eubanks. Inspectorul principal Lawson. Dar am lucrat cu el pe caz. Nu am aflat nimic util. Lanțurile erau total obișnuite. Criminalul le-ar fi putut lua de la orice magazin de bricolaj.
Lucy se aplecă spre Riley pentru a se uita la aceleași poze.
— Totuși, a cumpărat o grămadă, spuse Lucy. Ai crede că vreun angajat ar fi observat pe cineva care cumpără atâtea lanțuri.
Alford încuviință din cap.
— Mda, asta am crezut și noi la momentul respectiv. Dar am contactat magazinele de bricolaj de peste tot prin zonă. Niciun angajat nu a remarcat nicio astfel de vânzare neobișnuită. Trebuie să le fi cumpărat câte puține o dată, pe ici pe colo, fără să atragă prea multă atenție. Până când a comis crima, avea o grămadă la îndemână. Poate că încă mai are.
Riley se uită mai atent la cămașa de forță pe care o purta femeia. Părea identică cu cea folosită pentru legarea victimei din noaptea trecută.
— Dar cămașa de forță? întrebă Riley.
Alford ridică din umeri.
— Ai zice că așa ceva va fi ușor de identificat. Dar nu am găsit nimic. Face parte din dotarea standard în spitalele psihiatrice. Am verificat toate spitalele