O Lumină În Inima Tenebrelor. Amy Blankenship

Fata asta era periculoasă. Nu era unul care să aibă nevoie sau să vrea, timp de secole, ci să se răzbune. Trebuia să o trateze cu blândețe. Nu avea încredere în el în jurul ei. Ea îl capturase cumva și-l înfuria imens faptul că fata asta într-un fel, l-a făcut slab.

      *****

      Bâlbâind ceva despre întâlnirile alcoolicilor anonimi, Toya a dus-o pe Kyoko în dormitorul ei și a așezat-o ușor pe pat. Mișcându-se repede înapoi prin apartament până la ușa din față, o închise cu zăvorul, deoarece rupse încuietoarea obișnuită.

      âˆ’ Bine că a blocat doar mânerul − a ridicat din umeri și s-a uitat în jur la singurătatea apartamentului. Era mult diferit de vuietul asurzitor care era la clubul de noapte. Aproape prea liniștită. Scoțându-și pantofii, oftă. − Ce noapte. Și-a lăsat umerii să se relaxeze pentru prima oară toată ziua, în timp ce, în tăcere, se întoarse spre locul unde se afla Kyoko.

      Lumina lunii se strecură prin fereastră, aruncând o strălucire eterică asupra corpului ei. Fața lui Toya se liniști când privirea se odihni pe fața ei. Corpul ei vioi era așezat pe pat, cu mâinile pe jumătate relaxate de fiecare parte a capului. Arăta ca un înger, atât de liniștită și de fragilă față de pericolul ce ar fi pândit-o, mâna lui se făcu pumn când își corectă gândul, ce a pândit-o. Avu un impuls să o scuture și să strige la ea... dar nu a vrut.

      O încruntare traversă chipul lui Toya, încercând să se gândească cum ar fi putut să ajungă pe alee, singură, leșinată, dar fără să fie vătămată. Nici că ar fi vrut să caute calul la dinți așa că a decis să le mulțumească gardienilor care au vegheat-o... oricine ar fi fost.

      Restul nopții, Kyoko va fi cu el și în siguranță. Asta e tot ce contează.

      ÃŽn ochi îi străluci o răutate pasageră, în timp ce-i scoase încălțămintea și trăsese pătura peste forma ei adormită. Probabil că îl o va ucide mâine, dar... Toya sa strecurat în pat și i-a lipit corpul ei de al lui.

      Ca de obicei, gânduri ușor murdare îi umplură mintea, așa cum au avut de multe ori când era singur acasă. Cu toate acestea, din anumite motive, acele gânduri păreau greșite în momentul de față. Era ceva despre apropierea lui de ea ce părea... nevinovată? El clătină ușor capul și se așeză mai confortabil lângă ea.

      Èšinând-o strâns, a mulțumit oricărui dumnezeu de acolo, că era vie și nevătămată înapoi acasă. Îi părea atât de bine să o țină în brațe și savură acest moment. La dimineață s-ar putea să-i fie amenințată viața, dar dacă ar muri, cel puțin ar muri fericit.

      Kyoko oftă cu mulțumire, apropiindu-se de căldura protectoare care îi înconjura corpul.

      Un zâmbet moale îndulci buzele lui Toya în timp ce-i săruta ușor tâmpla și o urmă în fericirea mulțumitoare a somnului.

      *****

      Trupul lui Kyou, levită până la fereastra unde putu simți mirosul cel mai puternic. Orbitele de aur topit s-au lărgit șocate la scena care i se așternu înaintea ochilor. Acolo... în încăperea unde locuia Kyoko, intrase un tânăr cu ochi aurii și păr lung ca miezul nopții cu dungi de argint care se potriveau cu ale lui.

      Se simți ca și cum aerul i-ar fi fost smuls din plămâni, pe când imaginea în oglindă a fratelui său ucis stătea lângă marginea patului, privind la fată adormită, pe care venise să o răpească.

      Masca lui de gheață a dispărut complet la vederea acestui băiat care seamănă cu fratele său iubit de atâta vreme în urmă. − Cum era posibil? Amintindu-și primul cuvânt pe care i-l spusese, îi trezi o durere în piept. Îl numise pe el Toya din greșeală iar acum... în camera ei era imaginea lui Toya?

      Kyou adulmecă încet, încercând să verifice ce i-au spus ochii, dar mintea lui nu putea înțelege. Mirosul fratelui său era ușor amestecată cu mirosul băiatului ăsta, dar înainte de a putea chibzui mai multe despre asta, băiatul se târâse în pat și își înfășura brațele în jurul ei.

      Gelozia alb-caldă traversă întregul corp al lui Kyou, în timp ce fata se înghesui cu încredere în îmbrățișarea tânărului. O vibrație slabă de avertizare îi vibră în piept, în timp ce ochii ii tresări roșii. Frate sau nu... nu i-ar putea permite.

      Se întinse spre fereastră, în timp ce o cascadă de strălucire, care spăla geamul, îl făcu să-și smucească mâna înapoi. Văzând praful de curcubeu cum se așază pe pervaz ca și cum ar proteja-o, a mârâit din nou. Fata părea a fi înconjurată de tot ceea ce era supranatural, iar nemuritorul își călcă pe ultimul său nerv.

      Ochii i se îngustară, întrebându-se dacă nu era decât o vrajă care îl lăsa să-și vadă pe fratele său. Nu cumva ea l-a vrăjit pe când îi șoptea numele fratelui mort?

      Atenția lui se îndepărta de pe fereastră și se uită la pământul de sub el... lupul venea. El a trimis o ultimă privire ucigătoare prin cameră, înainte de a se ridica rapid pe acoperiș.

      Toya tocmai a adormit când a auzit o mârâială animalică ce părea să vină de la fereastra lui Kyoko. − Asta nu e bine... ea stă la etajul al doilea. Ochii lui Toya se deschise, auzind din nou sunetul.

      Ridicându-și ușor capul, ca să nu o deranjeze pe Kyoko, se uită spre fereastra de unde provenea sunetul. Fiecare instinct din corpul său i-a spus că cineva sau ceva era acolo... urmărindu-i.

      Privirea lui se oprise pe umbra a ceea ce părea a fi un bărbat. Părea că stătea la fereastra... la etajul al doilea? Un contur de argint se răsfira în jurul formei sale și îl făcea să pară aproape fantomatic. Toya văzuse această apariție mai înainte... în coșmaruri.

      Ochii de aur se uitau spre pământ, dar Toya i-a putut vedea roșii doar pentru o clipă și ar fi putut să jure că a văzut și strălucirea unor colți. Imaginea licări în timp ce fulgi metalici de praf multicolor s-au răspândit pe fereastră ca și cum ar fi blocat vederea.

      Toya clătină din cap și clipi repede înainte de a privi din nou spre fereastră, doar pentru a o descoperi acum pustie. − Ce naiba a fost asta?

      Simțindu-se mai mult decât puțin speriat, ieși din pat și se târî spre fereastră. Privind afară, el zări doar umbre și întuneric. Inspirând adânc, se încruntă, observând un miros neobișnuit pe lângă pervaz pe care nu-l recunoștea.