– Trebuie s-o vizitez, numaidecât, vrei să mergi cu mine?
– Da, merg, răspunde Ana.
– Eu plec să cumpăr un buchet de flori.
Peste 5 minute se ivește de după colț Dorin cu un buchet mare de trandafiri albi.
– Ce minunăție de flori!
– Cred că o să-i placă.
Sună soneria, ea privește în vizorul ușii și nu-i vine a crede, Dorin?
– Bună ziua, Dorina, cum te simți? Iată flori pentru tine.
– Bună, mă simt mai bine, ieri ne-a prins ploaia și am răcit.
– Vă las pe voi singuri să mai stați de vorbă, pe mine mă așteaptă Viorel, a zis Ana.
Am discutat despre multe și sufletele noastre pluteau deasupra cuvintelor, ca un roi de fluturi deasupra unei plante.
Simțeam că el este exemplarul meu unic, că ne întâlnisem de la începutul lumii și trebuie să fim alături până la sfârșit, trecând prin toate cele mai importante evenimente ale vieții cu brațele pline de trandafiri..
De azi pregăteam materialul pentru a susține examenele de intrare la facultate numai în doi.
Uneori înțelegeam că eu, însumi acceptând odată situația, mă voi obișnui cu ea, nu o mai găsii tulburătoare.
Dorin o admira atât de pasionat, că toată lumea vedea acea scenă de dragoste. Mă simțeam așa, cum te deștepți după un vis atroce și îți reiei viața în alt ritm, dar mă tem de despărțire.
– Dar cum să aflu că despărțirea este egală cu mișcarea planetelor?
Această iubire înflorea fără seamăn, așa cum înfloresc crinii în luna mai.
Dorina cu ochii săi albaștri, vii cu neastâmpărata figură a taliei tinere izbutea să fie adorată de studenți, prieteni. Băieții îi întâlneau mereu ochii ei umezi de emoții și o admirau cu un surâs trimis ca o promisiune de sărut. Toate dragălășeniile îi pândeau un prilej de un sărut, dar în zadar.
Fetele îl cunoșteau pe Dorin ca un dansator iscusit și care le învăța să danseze dansuri clasice, așa un dans – model tango.
Dorina era atât de frumoasă și grațioasă în brațele lui Dorin, executa mișcările pe care le dicta el. Cu fața înflorită de fericire, ea dansa lipită de el, mergea cu toate simțurile indiferentă la tot ce se întâmplă nu numai în jurul ei, ci la tot restul lumii, spre destinul ei ca pe un drum nou la nesfârșit.
Eu, Dorin, Vasilina, Gheorghe, Viorel și Ana ne-am ales limbile pentru a le studia la facultate.
– Astăzi ne pregătim mai intens pentru ca mâine să fim cu mintea ageră, zice Dorin, adunându-și manualele.
Gheoghe se așeză lângă Vasilina, o sărută pe obraz. Ea lăsă o privire neîndestulătoare, era nu prea încredințată în cunoștințele la limbi. Dar și-a ales limbile ca să mai fie alături de Dorin.
Deodată, Gheoghe nu prea observa lucrurile acestea, dar bine le observa Dorin.
Gheoghe era un băiat cu sufletul deschis, dar cam iute din fire, avea o față lată, cu trăsături limpede, cu niște ochi mari albaștri, dinții frumoși, întreaga lui ființă respira acea voie buna care însoțește o fire repezită și aprigă. În jurul gâtului avea un lănțișor de aur.
O privea țintit pe Vasilina, a cărei frumusețe îl tulbura. Ea avea un trup cât se poate de armonios, înaltă, fața ei de o albețe sclipitoare.
– Ce ochi frumoși, deseori vorbeau între ei băieții.
Într-adevăr, ochii frumoși limpezi, încadrați de niște sprâncene frumos desenate, destul de negre pentru a da contur frunții, părea că avea darul de a aprinde și de a topi, de a porunci și de a implora. Dacă impresia era cea mai firească, se vede cazul ei de obișnuință de a domina cu un caracter mândru. Părul bogat, de o nuanță între brun și blond, era pieptănat cu grație, cârlionțat. Purta la gât un pandantivde aur.
Când Vasilina băgă de seamă că ochii lui Gheoghe sunt ațintiți asupra ei cu o strălucire deosebită, privirea ei era neplăcută. Ea își plimba privirile ei de la Gheorghe la Dorin. Ea părea muncită de gânduri răscolitoare, vorbind despre graiul cu care poate un bărbat să cucereasca femeile.
Pe când Dorin era un bărbat în floarea vârstei, chipeș, trupeș și puternic. Ea îl compară cu Gheorghe veșnic cu ochii șterși de lene, adormiți, niciodată nu era săturat de somn, adormea la lecțiile pe care nici nu le pregătea, greoi în mișcări și lua așa de greu o hotărâre, lipsă de curaj. Alții erau de părere că patima beției moștenite din strămoși îi întunecase mintea care și așa nu era chiar ageră.
Toate acestea le cunoștea Vasilina și totuși, în ciuda lui Dorin, o făcea. Se tot îndrăgostea mai tare de Dorin.
În timp ce Dorin citea ceva din opera lui Pușkin, îmi șoptea la ureche:
– Ești un trandafir gingaș de o frumusețe fără seamăn.
– La ce te gândești, Vasilina?, o întreb eu.
– E greu când te zbați toată viața și ajungi la nimic, la o deznădejde mistuitoare.
– Tu acum despre ce vorbești? Noi discutăm despre lirica lui Pușkin.
– Eu vorbesc despre faptul că viața este cu totul altceva despre aceea de care vorbește Pușkin. Când nu poți da la o parte perdeaua care – ți acoperă sufletul, pentru ca să știi ce răni sunt acolo.
– Datorită unei pure elaborări spirituale, lămurește Dorin, zguduit de profund, religia este o dogmă, că soțul și soția sunt predestinați de la facerea lumii, că peste catastrofele vieții, uniți și egali unul cu altul, față în față unul cu altul, că în această viață vor fi și în veșnicia viitoare. E și una dintre cele mai frumoase imagini create de gândirea omenească.
– Eu cred, zice Vasilina, că prăbușirea mea lăuntrică e atât mai grea, cu cât mi se rupsese totodată și axa sufletească, încrederea în puterea mea e numai filozofie.
– Tu trebuie să studiezi filozofia, draga mea, îi zise Gheorghe.
– Ne-am reținut, se inserează, ne întâlnim mâine la Universitate.
* * *
Dorin și Dorina rămăseseră în urma colegilor, discutând aprins despre lirica lui Pușkin.
Cerul era senin, luna plină răsărea greoaie și roșie atât de neașteptata ei apariție.
– Luna transfigurează totul, începe Dorin: gardurile, acoperișurile copacilor de odinioară, în bătaia lunii erau frumoase, în timp ce freamătul nopții părea însuși căderea luminii lunii peste copaci și peste iarbă.
O noapte cu luna pare mai rece, lumina albă, fiind asociată poate cu zăpada, dă o senzație de frig.
– Brrrr! E frig, fugim spre casă!
Dorin o sărută gingaș pe frunte.
– Pe mâine, micuțo!
* * *
Astăzi ne sculăm mai devreme ca de obicei, puțin încordați, dar încredințați în cunoștințele căpătate în școală, mergem numai înainte spre zări luminate.
Cel mai bine a trecut cu baluri de “Foarte bine” Dorin, pe urmă ceilalți.
Numai Vasilina a ieșit din auditoriu strașnic supărată.
– Ce