19:2.6 (216.4) Varietatea aptitudinilor Desăvârşitorilor Înţelepciunii le permite să ia parte practic la toate serviciile celeste ale creaturilor ascendente. Ordinul meu de personalitate, Consilierii Divini, precum şi cel ai Desăvârşitorilor Înţelepciunii şi al Cenzorilor Universali, constituie ordinele cele mai elevate de fiinţe care se pot angaja şi se angajează efectiv în munca constând în revelarea adevărului planetelor şi sistemelor individuale, fie în stadiul lor primitiv, fie în epoca în care sunt ancorate în lumină şi viaţă. Noi luăm cu toţii contact din timp în timp cu serviciul muritorilor ascendenţi, de la planetele pe care apare viaţa, până la universurile locale şi la suprauniversul nostru, şi în special în acesta din urmă.
3. Consilierii Divini
19:3.1 (216.5) Aceste fiinţe de origine trinitară sunt consiliul Deităţii pentru domeniile celor şapte suprauniversuri. Ei nu sunt reflectarea consiliului divin al Trinităţii; ei sunt acest consiliu. Există douăzeci şi una de miliarde de Consilieri în serviciu, din care trei miliarde sunt afectaţi fiecărui supraunivers.
19:3.2 (217.1) Consilierii Divini sunt asociaţii şi egali Cenzorilor Universali şi Desăvârşitorilor Înţelepciunii, existând unul până la şapte Consilieri pe lângă fiecare Cenzor sau Desăvârşitor. Cele trei ordine participă la guvernarea Îmbătrâniţilor de Zile, inclusiv ramificaţiile sale în sectoarele majore şi minore, universurile locale, constelaţiile şi consiliile suveranilor sistemelor locale.
19:3.3 (217.2) Noi acţionăm în calitate de indivizi, aşa cum o fac redactând această expunere, însă noi funcţionăm de asemenea în calitate de trio atunci când împrejurările ne-o cer. Atunci când ne asumăm un rol executiv, sunt întotdeauna asociaţi un Desăvârşitor al Înţelepciunii, un Cenzor Universal şi unul până la şapte Consilieri Divini.
19:3.4 (217.3) Un Desăvârşitor al Înţelepciunii, şapte Consilieri Divini, şi un Cenzor Universal, constituie un tribunal de divinitate trinitară, corpul consultativ mobil cel mai elevat al universului timpului şi spaţiului. Aceste grupuri de nouă sunt cunoscute ca tribunale însărcinate fie să stabilească faptele, fie să reveleze adevărul, şi atunci când ele iau o decizie asupra unei probleme, este exact ca şi cum un Străvechi de Zile s-a şi pronunţat asupra problemei, deoarece, în toate analele suprauniversurilor, nu am văzut niciodată un astfel de verdict neaprobat de Cei Îmbătrâniţi de Zile.
19:3.5 (217.4) Când cei trei Cei Îmbătrâniţi de Zile funcţionează, funcţionează Trinitatea Paradisului. Când tribunalul celor nouă ajunge la o decizie după ce a deliberat în comun, putem spune practic că au vorbit Cei Îmbătrâniţi de Zile. Acesta este modul în care Şefii Paradisului stabilesc un contact personal în materie de administrare şi de reguli de guvernare, cu lumile, sistemele şi universurile individuale.
19:3.6 (217.5) Consilierii Divini sunt perfecţiunea consiliului divin al Trinităţii Paradisului. Noi reprezentăm, în realitate noi suntem, consiliul perfecţiunii. Atunci când dispunem printre altele de consilii experienţiale ale asociaţilor noştri, ascenderii evolutivi deveniţi perfecţi şi îmbrăţişaţi de Trinitate, concluziile noastre conjugate sunt nu numai complete, ci ele au şi atins plenitudinea. Când consiliul nostru unificat a fost admis, judecat, confirmat şi promulgat de un Cenzor Universal, este foarte probabil că el se învecinează cu pragul totalităţii universale. Aceste verdicte se apropie cât mai mult posibil de atitudinea absolută a Deităţii în limitele temporale şi spaţiale ale situaţiei implicate şi ale problemei respective.
19:3.7 (217.6) Cei Şapte Consilieri Divini în legătură cu un trio evolutiv trinitizat - un Puternic Mesager, un Elevat în Autoritate şi un Lipsit de Nume şi de Număr - reprezintă cea mai bună aproximare suprauniversală pentru a fuziona punctul de vedere uman şi atitudinea divină pe nivelele cvasiparadisiace ale semnificaţiilor spirituale şi ale valorilor realităţii. O apropiere atât de strânsă a atitudinilor cosmice unificate a creaturilor şi Creatorului nu este depăşită decât la Fiii Paradisiaci de manifestare, care sunt Dumnezeu şi om în toate fazele experienţei personalităţii.
4. Cenzorii Universali
19:4.1 (217.7) Există exact opt miliarde de Cenzori Universali în existenţă. Aceste fiinţe unice sunt judecata Deităţii. Ele nu se mărginesc să reflecte deciziile perfecţiuni; ele sunt judecata Trinităţii Paradisului. Nici măcar Cei Îmbătrâniţi de Zile nu judecă altfel decât în asociere cu Cenzorii Universali.
19:4.2 (217.8) Un Cenzor este trimis pe fiecare din miliardul de lumi ale universului central, fiind ataşat administraţiei planetare a Eternului de Zile care se află acolo. Nici Desăvârşitorii Înţelepciunii, nici Consilierii Divini, nu sunt astfel ataşaţi în permanenţă administraţiilor Havonei. Noi nu înţelegem dealtfel pe deplin de ce Cenzorii Universali sunt staţionaţi în universul central. Activităţile lor nu justifică deloc desemnarea lor pe Havona. Noi bănuim deci că ei se află acolo pentru a veni în întâmpinarea nevoilor unei epoci universale viitoare, în care populaţia Havonei ar putea practic să se schimbe.
19:4.3 (218.1) Un miliard de Cenzori sunt ataşaţi fiecăruia dintre cele şapte suprauniversuri, şi ei acţionează în toate diviziunile lor, atât în calitate individuală cât şi în asociere cu Desăvârşitorii Înţelepciunii şi Consilierii Divini. Astfel, Cenzorii acţionează pe toate nivelele marelui univers, de la lumile perfecte ale Havonei până la consiliile Suveranilor Sistemelor, şi ei fac organic parte din toate judecăţile de dezlegare ale lumilor evolutive.
19:4.4 (218.2) În orice loc şi în orice moment în care un Cenzor Universal este prezent, judecata Deităţii este de asemenea acolo. Şi, cum aceşti Cenzori dau întotdeauna verdictele lor în legătură cu Desăvârşitorii Înţelepciunii şi Consilierii Divini, aceste decizii îmbrăţişează înţelepciunea, consiliul şi judecata unificate ale Trinităţii Paradisului. În acest trio juridic, Desăvârşitorul Înţelepciunii ar fi „Eu am fost”, Consilierul Divin ar fi „Voi fi”, iar Cenzorul Universal este întotdeauna „Eu sunt”.
19:4.5 (218.3) Aceşti Cenzori sunt personalităţi totalizante ale universului. Când mii de martori sau un milion şi-au adus mărturia, când vocea înţelepciunii a vorbit şi consiliul divinităţii a înregistrat, când mărturia perfecţiunii ascendente a fost adăugată, atunci Cenzorul acţionează, şi o totalizare infailibilă şi divină a tot ceea ce s-a întâmplat se găseşte imediat revelată; iar aceste expuneri reprezintă concluzia divină, suma şi substanţa unei decizii finale şi perfecte. Acesta este motivul pentru care, atunci când un Cenzor a vorbit, nimeni altcineva nu este mai calificat pentru a vorbi, deoarece Cenzorul a descris adevărata şi evidenta totalitate a tot ceea ce sa întâmplat. Când el vorbeşte, nu există nici un apel.
19:4.6 (218.4) Înţeleg integral operaţiunile mentale ale unui Desăvârşitor al Înţelepciunii, însă nu sesizez, cu siguranţă, în întregime, procesele mentale de judecată ale unui Cenzor Universal. Mi se pare că Cenzorii formulează noi semnificaţii şi fac să se nască noi valori, asociind faptele, adevărurile şi constatările care le sunt prezentate pe parcursul unei anchete asupra problemelor universului. Pare probabil că Cenzorii Universali să fie apţi să dea interpretări originale, conjugând perspicacitatea perfectă a Creatorului şi experienţa creaturilor devenite perfecte. Această asociere a perfecţiunii Paradisului şi a experienţei universului face indubitabil