Cartea Urantia. Urantia Foundation. Читать онлайн. Newlib. NEWLIB.NET

Автор: Urantia Foundation
Издательство: Ingram
Серия:
Жанр произведения: Религия: прочее
Год издания: 0
isbn: 9780942430677
Скачать книгу
Gândirii nu participă la funcţionarea sistemului universal de reflexivitate, avem toate motivele să credem că toate fragmentele Tatălui sunt perfect la curent cu aceste operaţiuni şi sunt capabile să se preleveze de conţinutul lor.

      17:3.10 (201.8) Pe parcursul prezentei ere a universului, serviciul de reflexivitate extraparadisiacă pare a fi limitat în spaţiu la periferia celor şapte suprauniversuri. Altfel, funcţiunea acestui serviciu pare a fi independentă de timp şi de spaţiu la fel ca de toate circuitele universale subabsolute pe care le cunoaştem.

      17:3.11 (201.9) În sediul fiecărui supraunivers, organizarea reflexivă acţionează ca o unitate separată, însă în anumite ocazii speciale, sub îndrumarea lui Majeston, cele şapte organizaţii pot acţiona împreună, la unison universal, şi o fac efectiv. Acesta este cazul pe parcursul jubileelor ocazionate de ancorarea unui întreg univers local în lumină şi viaţă şi în epocile de salutări milenare ale celor Şapte Agenţi Executivi Supremi.

      17:4.1 (202.1) Cei patruzeci şi nouă de Ajutoare-Imagine Reflexive au fost creaţi de Spiritele Reflexive, şi există exact şapte Ajutoare în sediul fiecărui supraunivers. Primul act creativ al Spiritelor Reflexive de pe Uversa a fost de a produce cele şapte Ajutoare-Imagine ale lor, fiecare Spirit Reflexiv creând propriul său Ajutor. În anumite atribute şi caracteristici, Ajutoarele-Imagini sunt reproduceri perfecte ale Spiritelor lor Mamă Reflexive; sunt dubluri virtuale, mai puţin atributul reflexivităţii. Ei sunt adevărate imagini şi funcţionează în calitate de canale de comunicare între Spiritele Reflexive şi autorităţile suprauniversurilor. Ajutoarele-Imagini nu sunt numai asistenţi; ele sunt reprezentări efective ale Spiritelor lor ancestrale respective; sunt imagini, şi sunt fideli numelor lor.

      17:4.2 (202.2) Spiritele Reflexive însele sunt adevărate personalităţi, însă de un astfel de ordin încât sunt de neînţeles pentru fiinţele materiale. Chiar şi pe sfera lor sediu a unui supraunivers, aceste Spirite au nevoie de asistenţa Ajutoarelor-Imagine pentru toate raporturile lor personale cu Cei Îmbătrâniţi de Zile şi asociaţii lor. În contactele între Ajutoarele Imagini şi Cei Îmbătrâniţi de Zile, este suficient uneori un Ajutor pentru a opera acceptabil, în timp ce în alte ocazii sunt necesare două, trei, patru Ajutoare, sau chiar toate şapte, pentru a prezenta integral şi convenabil comunicările a căror transmisie le este încredinţată. Tot astfel, mesajele Ajutoarelor-Imagine sunt primite divers de unul sau doi Străvechi de Zile, sau de toţi trei, conform exigenţelor conţinutului comunicării.

      17:4.3 (202.3) Ajutoarele-Imagini servesc indefinit alături de Spiritele lor ancestrale şi au la dispoziţia lor o incredibilă armată de seconafimi pentru a le asista. Ajutoarele-Imagini nu au funcţiuni legate direct la lumile educative ale muritorilor ascendenţi. Ele sunt strâns asociate cu serviciul învăţăturilor planului universal pentru progresia muritorilor, însă voi nu intraţi personal în contact cu ei atunci când locuiţi în şcolile de pe Uversa, deoarece aceste fiinţe aparent personale sunt lipsite de voinţă; ele nu exercită puterea alegerii, ele sunt adevărate imagini reflectând în întregime personalitatea şi mintea Spiritului lor ancestral individual. În calitate de clasă, muritorii ascendenţi nu intră în contact restrâns cu reflexivitatea. Va exista întotdeauna o fiinţă de natură reflexivă interpusă între voi şi operaţiunea efectivă a serviciului.

      17:5.1 (202.4) Cele Şapte Spirite ale Circuitelor Havonei sunt reprezentarea impersonală asociată a Spiritului Infinit şi a Celor Şapte Spirite Maestru pe lângă cele şapte circuite ale universului central. Ei sunt slujitorii Maeştrilor Spirite din care îşi trag descendenţa colectivă. Maeştrii Spirite aduc în cele şapte suprauniversuri o individualitate administrativă distinctă şi diversificată. Prin Spiritele uniforme ale Circuitelor Havonei, ei pot asigura universului central o supraveghere spirituală unificată, uniformă şi coordonată.

      17:5.2 (202.5) Fiecare dintre cele Şapte Spirite ale Circuitelor este limitat să impregneze un singur circuit al Havonei. Ei nu se ocupă direct de regimurile guvernamentale ale Eternilor de Zile, şefii lumilor individuale ale Havonei, însă ei sunt în legătură cu cei Şapte Agenţi Executivi Supremi şi se sincronizează cu prezenţa Fiinţei Supreme în universul central. Munca lor este în întregime limitată la Havona.

      17:5.3 (203.1) Prin descendenţa lor personală, supernafimii terţiari, Spiritele Circuitelor, stabilesc contactul cu persoanele care locuiesc pe Havona. Cu toate că Spiritele Circuitelor coexistă cu Cele Şapte Spirite Maestru, funcţiunea lor de a crea supernafimi terţiari nu atinge o importanţă majoră înainte de sosirea primilor pelerini ai timpului pe circuitul exterior al Havonei, în zilele lui Grandfanda.

      17:5.4 (203.2) Avansând din circuit în circuit în Havona, veţi fi învăţaţi în ceea ce priveşte Spiritele Circuitelor, însă nu veţi ajunge să vă puneţi în comuniune personală cu ele, chiar dacă veţi recunoaşte prezenţa impersonală a influenţei lor spirituale şi veţi extrage personal plăcere din aceasta.

      17:5.5 (203.3) Relaţia între Spiritele Circuitelor şi locuitorii nativi ai Havonei seamănă mult cu cea a Ajustorilor Gândiri cu muritorii locuind lumile universurilor evolutive. Spre deosebire de Ajustorii Gândirii, Spiritele Circuitelor sunt impersonale şi se asociază minţii perfecte a fiinţelor Havonei la fel cu spiritele impersonale ale Tatălui Universal locuiesc mintea finită a omului muritor. Însă Spiritele Circuitelor nu devin niciodată o fracţiune permanentă a personalităţilor Havonei.

      17:6.1 (203.4) În ceea ce priveşte natura şi funcţiunea Spiritelor Creative ale universurilor locale, numeroase indicaţii vădesc mai degrabă expunerea asocierii lor cu Fiii Creatori pentru a organiza şi dirija creaţiile locale. Cu toate acestea, numeroase trăsături ale experienţelor acestor fiinţe minunate, anterioare universului local, îşi găsesc aici locul lor în studiul celor şapte grupuri ale Spiritelor Supreme.

      17:6.2 (203.5) Noi suntem puşi la curent cu cele şase faze ale carierei unui Spirit Mamă al universului local, şi facem numeroase speculaţii asupra probabilităţii unui al şaptelea stadiu de activitate. Aceste diverse stadii de existenţă sunt următoarele:

      17:6.3 (203.6) 1. Diferenţierea Iniţială în Paradis. Atunci când un Fiu Creator este personalizat prin acţiunea conjugată a Tatălui Universal şi al Fiului Etern, se produce simultan la persoana Spiritului Infinit ceea ce noi numim „suprema reacţie de complement”. Noi nu sesizăm natura acestei reacţii, însă noi înţelegem că ea desemnează o modificare spontană a posibilităţilor de personalizare incluse în potenţialul creativ al Creatorului Asociat. Naşterea unui Fiu Creator coordonat este semnalul naşterii, la persoana Spiritului Infinit, a potenţialului viitorului consort al universului local al acestui Fiu al Paradisului. Noi nu avem cunoştinţă de această nouă identificare prepersonală a unei entităţi, însă noi ştim că faptul îşi găseşte locul în biografia acestui Fiu Creator, înregistrat în Paradis.

      17:6.4 (203.7) 2. Educaţia Preliminară în Arta de a Crea. Pe parcursul lungii perioade de educaţie preliminară a unui Fiu Mihail referitoare la organizarea şi administrarea universurilor, viitoarea sa consoartă suportă noi dezvoltări de entitate şi dobândeşte conştiinţa de grup a unui destin. Fără a fi siguri, noi bănuim că această entitate conştientă de grup ia cunoştinţă de spaţiu şi începe educarea preliminară necesară pentru a dobândi abilitatea spirituală indispensabilă muncii sale viitoare de colaborare cu Mihailul său complementar pentru a crea şi administra un univers.

      17:6.5 (204.1) 3. Stadiul Creaţiei Fizice. În epoca în care misiunea de a crea este încredinţată unui Fiu Mihail de către Fiul Etern, Spiritul Maestru care conduce suprauniversul la care noul Fiu Creator este destinat să dea expresie „rugăciunii