15:12.1 (180.2) Când vorbim despre ramurile executive şi deliberative ale guvernului Uversei, analogia cu anumite forme de guvern civil de pe Urantia ar putea să vă facă să vă gândiţi că avem şi o a treia diviziune, ramura judiciară, şi chiar o avem, însă ea nu are funcţionari speciali. Curţile noastre sunt constituite după cum urmează: după natura şi gravitatea cazului, ele sunt prezidate de un Străvechi de Zile, un Desăvârşitor al Înţelepciunii sau un Consilier Divin. Dovezile în favoarea sau defavoarea unui individ, unei planete, unui sistem, unei constelaţii sau unui univers sunt prezentate şi interpretare de Cenzori. Apărarea copiilor timpului şi a planetelor evolutive este asigurată de Puternicii Mesageri, observatori oficiali ai guvernului suprauniversal de lângă universurile şi sistemele locale. Atitudinea guvernului superior este descrisă de Cei Înalţi în Autoritate. De obicei, verdictul este formulat de o comisie mai mult sau mai puţin numeroasă compusă pe jumătate din fiinţe Lipsite de Nume şi Număr şi pe jumătate dintr-un grup de personalităţi înţelegătoare alese din adunarea deliberativă.
15:12.2 (180.3) Curţile Îmbătrâniţilor de Zile sunt înaltele curţi de casaţie pentru judecata spirituală a tuturor universurilor care depind de acestea. Fiii Suverani ai universurilor locale sunt supremi în domeniul lor propriu. Mai puţin pentru cazul care implică nimicirea creaturilor volitive, ele nu depind de supraguvern decât în măsura în care îi supun voluntar unele chestiuni pentru a primi sfatul sau judecata Îmbătrâniţilor de Zile. Ordonanţele de judecată sunt emise în universurile locale, însă sentinţele comportând anihilarea creaturilor înzestrate cu voinţă sunt întotdeauna formulate în sediul suprauniversurilor şi executate de acolo. Fiii universurilor locale pot să decreteze supravieţuirea omului muritor, însă doar Cei Îmbătrâniţi de Zile pot să pronunţe o judecată executorie în ceea ce priveşte chestiunile de viaţă şi de moarte eterne.
15:12.3 (180.4) În toate problemele care nu necesită o comparare sau o aducere de probe, Cei Îmbătrâniţi de Zile sau asociaţii lor iau deciziile, iar reglementările lor sunt întotdeauna unanime. Avem de-a face aici cu consilii ale perfecţiunii. Nu există nici dezacord, nici opinie minoritară în deciziile acestor tribunale de o excelenţă supremă.
15:12.4 (180.5) Cu câteva rare excepţii, supraguvernele exercită jurisdicţia lor asupra tuturor lucrurilor şi a tuturor fiinţelor de pe domeniile lor respective. Reglementările şi deciziile autorităţilor suprauniversale sunt fără apel, deoarece ele reprezintă opiniile concordante ale Îmbătrâniţilor de Zile şi ale Spiritului Maestru care, din Paradis, prezidează destinul suprauniversului interesat.
13. Guvernele sectoarelor
15:13.1 (181.1) Un sector major conţine aproape a zecea parte a unui supraunivers; ele sunt constituite din o sută de sectoare minore, zece mii de universuri locale, şi aproximativ o sută de miliarde de lumi locuibile. Aceste sectoare majore sunt administrate de trei Perfecţiuni de Zile, Personalităţi Supreme ale Trinităţii.
15:13.2 (181.2) Tribunalele Perfecţiunilor de Zile sunt constituite aproape la fel ca cele ale Îmbătrâniţilor de Zile, atâta doar că ele nu judecă spiritual împărăţiile. Munca de guvernare a sectoarelor majore se referă în principal la statutul intelectual al vastei creaţii. Pentru a vă face o imagine despre tribunalele Îmbătrâniţilor de Zile, sectoarele majore reţin, judecă, repartizează şi clasifică toate problemele de importanţă universală de natură curentă şi administrativă atunci când ele nu privesc direct nici administrarea spirituală a domeniilor, nici execuţia planurilor stabilite de Conducătorii Paradisului pentru ascensiunea muritorilor. Personalul guvernului unui sector major nu diferă de acela al suprauniversului.
15:13.3 (181.3) La fel cum magnificii sateliţi de pe Uversa se ocupă de pregătirea voastră spirituală finală pentru Havona, tot astfel cei şaptezeci de sateliţi de pe Umajor a cincia sunt consacraţi dezvoltării voastre şi instrucţiei voastre intelectuale de ordin suprauniversal. Din întregul Orvonton se reunesc aici înţelepţii care lucrează neobosit să pregătească muritorii timpului în vederea înaintării ulterioare către cariera eternităţii. Cea mai mare parte a instrucţiei muritorilor ascendenţi este dată pe cele şapte zeci de lumi de studiu.
15:13.4 (181.4) Guvernele sectoarelor minore sunt prezidate de trei Recenţi de Zile. Administrarea lor se ocupă în principal de controlul, de unificarea şi de stabilizarea fizică a universurilor locale ale unui sector, cât şi cu coordonarea curentă a administrării lor. Fiecare sector minor înglobează până la o sută de universuri locale, zeci mii de constelaţii şi un milion de sisteme, adică aproximativ un miliard de lumi locuibile.
15:13.5 (181.5) Lumile-sediu ale sectoarelor minore reprezintă marele loc de întâlnire al Maeştrilor Controlori Fizici. Aceste lumi sediu sunt înconjurate de cele şapte sfere de instrucţie care constituie şcolile pregătitoare ale suprauniversurilor şi sunt centrele în care se dobândesc cunoştinţe fizice şi administrative referitoare la universul universurilor.
15:13.6 (181.6) Administratorii guvernelor sectoarelor minore sunt plasaţi sub jurisdicţia imediată a şefilor sectorului major. Recenţii de Zile primesc toate raporturile observaţiilor şi coordonează toate recomandările care trebuie să parvină suprauniversului provenind pe de o parte de la Uniunile de Zile care staţionează, ca observatori şi consilieri ai Trinităţii, pe sferele sediu ale universurilor locale, şi pe de altă parte de la Fidelii de Zile, care sunt în mod asemănător ataşaţi consiliilor celor Foarte Înalţi de pe lumile sediu ale constelaţiei. Toate aceste rapoarte sunt transmise Perfecţiunilor de Zile pe sectoarele majore, pentru a fi trecute apoi în curţile Îmbătrâniţilor de Zile. Astfel, regimul Trinităţii se întinde de la constelaţiile universurilor locale până în sediul suprauniversului. Nu există reprezentanţi ai Trinităţii în sediul sistemelor locale.
14. Scopul suprauniversurilor
15:14.1 (181.7) Evoluţia celor şapte suprauniversuri face să apară şapte scopuri majore. Nici un scop major de evoluţie suprauniversală nu îşi va găsi plenitudinea de expresie decât într-unul dintre cele şapte suprauniversuri, şi de aceea fiecare supraunivers are o funcţiune specială şi o natură unică.
15:14.2 (182.1) Orvontonul, cel de al şaptelea supraunivers, celui căruia îi aparţine universul vostru local, este cunoscut mai ales pentru imensa şi prodigioasa manifestare a ajutorului plin de compasiune pe lângă muritorii tărâmurilor. El este renumit pentru maniera în care face dovada unei justiţii temperate de compasiune şi prin care exercită o putere condiţionată de răbdare, în timp ce sacrificiile timpului sunt liber făcute pentru a asigura stabilizarea eternităţii. Orvontonul este, în univers, demonstrarea iubirii şi îndurării.
15:14.3 (182.2) Este totuşi foarte dificil să descriem concepţia noastră asupra adevăratei naturi a scopului evolutiv care se dezvăluie în Orvonton, însă asta se poate sugera prin a spune că noi încercăm, faţă de subiectul acestei supracreaţii, următorul sentiment: cele şase scopuri specifice evoluţiei cosmice, aşa cum se manifestă ele în cele şase supracreaţii asociate, se interasociază aici pentru a degaja o semnificaţie a întregului. De aceea, noi am presupus câteodată că plecând de pe Uversa şi în viitorul îndepărtat, personalizarea evoluată şi împlinită a Dumnezeului Suprem va guverna cele şapte suprauniversuri devenite perfecte şi o va face cu toată măreţia experienţială a puterii suverane atotputernice la care va fi fost ajuns atunci.
15:14.4 (182.3) Orvontonul este unic şi individual în destinul său, şi este la fel pentru cele şase suprauniversuri asociate. Numeroase lucruri care se întâmplă în Orvonton nu sunt dealtfel revelate, şi printre caracteristicile nerevelate ale vieţii Orvontonului sunt numeroase acelea care trebuie să îşi găsească expresia cea mai desăvârşită în alte suprauniversuri. Cele şapte scopuri ale evoluţiei suprauniversale acţionează în ansamblul celor şapte suprauniversuri, nici o supracreaţie nu va da expresie