12:7.1 (137.4) Există o lege inexorabilă şi impersonală, operativă în orice timp şi în orice spaţiu, cu aplicare asupra oricărei realităţi, indiferent de natura ei; această lege echivalează cu funcţia unei providenţe cosmice. Îndurarea caracterizează atitudinea iubirii lui Dumnezeu pentru indivizi; imparţialitatea motivează atitudinea lui Dumnezeu faţă de ansamblu. Voia lui Dumnezeu nu primează în mod necesar în parte - în inima unei anumite personalităţi - însă voinţa sa guvernează efectiv întregul, universul universurilor.
12:7.2 (137.5) În toate raporturile lui Dumnezeu cu toate fiinţele sale, este adevărat că legile sale nu sunt în mod intrinsec arbitrare. Pentru voi, cu viziunea voastră limitată şi cu punctul vostru de vedere finit, acţiunile lui Dumnezeu trebuie să pară deseori dictatoriale şi arbitrare. Legile lui Dumnezeu sunt pur şi simplu obiceiurile lui Dumnezeu, felul lui de a face în mod repetat anumite lucruri; şi el le face întotdeauna pe toate bine. Voi remarcaţi că Dumnezeu face acelaşi lucru în acelaşi fel, în repetate rânduri, pur şi simplu pentru că, în împrejurările date, este cea mai bună cale de a face acel lucru anume. Ori, cea mai bună cale este calea justă, şi de aceea înţelepciunea infinită impune întotdeauna ca lucrul să fie făcut în acel mod precis şi desăvârşit. Ar trebui, de asemenea, să vă amintiţi că natura nu este actul exclusiv al Deităţii; sunt prezente şi alte influenţe în fenomenele pe care omul le numeşte natură.
12:7.3 (137.6) Natura divină detestă faptul de a suferi vreo deteriorare, de orice fel ar fi, sau să îngăduie vreodată ca un act pur personal să fie executat într-un mod ordinar. Să fie totuşi clar că, dacă, în divinitatea oricărei situaţii, în împrejurările extreme şi în cazurile în care cursul înţelepciunii supreme ar putea indica necesitatea unei conduite diferite - dacă nevoile de perfecţiune, ca urmare a unei anumite raţiuni, ar putea dicta o altă modalitate de reacţiune, una mai bună - atunci şi acolo Dumnezeu cel atoateînţelegător ar acţiona în felul acela mai bun şi mai potrivit cu putinţă. Aceea ar fi expresia unei legi mai înalte; nu anularea unei legi mai puţin elevate.
12:7.4 (137.7) Dumnezeu nu este un sclav al obişnuinţei, al cronicităţii repetării propriilor sale acte voluntare. Nu există conflict între legile Infinitului. Ele sunt toate perfecţiuni ale naturii infailibile a lui Dumnezeu, ele sunt toate acte de necontestat care exprimă decizii impecabile. Legea este reacţia neschimbătoare a unei minţi infinite, perfecte şi divine. Acţiunile lui Dumnezeu sunt toate voluntare, deşi sunt aparent identice. În Dumnezeu „nu există nici variaţie, nici umbră de schimbare”. Însă tot ceea ce poate fi spus cu adevărat despre Tatăl Universal nu poate fi afirmat cu aceeaşi certitudine şi despre toate inteligenţele sale subordonate sau despre creaturile sale evolutive.
12:7.5 (137.8) Pentru că Dumnezeu este neschimbător, de aceea puteţi voi să vă încredinţaţi că, în toate împrejurările obişnuite, el va face acelaşi lucru în acelaşi mod identic şi obişnuit. Dumnezeu este asigurarea stabilităţii pentru toate lucrurile şi pentru toate fiinţele create. El este Dumnezeu şi deci nu se schimbă.
12:7.6 (138.1) Toată această statornicie a conduitei şi această uniformitate de acţiune sunt personale, conştiente şi cât se poate de voluntare, deoarece Dumnezeul Preaînalt nu este un sclav neputincios al propriei sale perfecţiuni şi a infinităţii sale. Dumnezeu nu este o forţă automată acţionând de la sine; el nu este o putere servilă legată de lege. Dumnezeu nu este nici vreo ecuaţie matematică ori vreo formulă chimică. El este o personalitate primordială şi cu o voinţa liberă. El este Tatăl Universal, o fiinţă supraîncărcată cu personalitate şi sursa universală a oricărei personalităţi de creaturi.
12:7.7 (138.2) Voia lui Dumnezeu nu predomină în mod uniform în inima muritorilor materiali care-l caută pe Dumnezeu, însă, dacă lărgim cadrul timpului dincolo de clipa prezentă pentru a îngloba ansamblul începuturilor vieţii, atunci putem înţelege din ce în ce mai bine voinţa lui Dumnezeu prin roadele spirituale provenite din viaţa copiilor lui Dumnezeu călăuziţi de spirit. Iar apoi, dacă lărgim şi mai mult viaţa umană pentru a include experienţa morontială, observăm că voinţa divină străluceşte tot mai luminoasă în actele spiritualizatoare ale creaturilor timpului care au început să guste divinele delicii oferite de relaţiile personalităţii omului cu personalitatea Tatălui Universal.
12:7.8 (138.3) Paternitatea lui Dumnezeu şi fraternitatea oamenilor prezintă paradoxul părţii şi al întregului la nivelul personalităţii. Dumnezeu îl iubeşte pe fiecare individ ca pe un copil distinct al familiei sale celeste. În acelaşi timp, Dumnezeu iubeşte astfel pe toţi indivizii; el nu face deosebire de persoană şi universalitatea iubirii sale face să se nască o relaţie de grup, fraternitatea universală.
12:7.9 (138.4) Iubirea Tatălui o individualizează în mod absolut pe fiecare personalitate ca pe un copil unic al Tatălui Universal, un copil fără pereche în infinitate, o creatură volitivă fără seamăn în întreaga eternitate. Iubirea Tatălui slăveşte pe fiecare copil al lui Dumnezeu, iluminând pe fiecare membru al familiei celeste, făcând categoric să rezulte natura unică a fiecărei fiinţe personale care se detaşează pe nivelele impersonale situate în afara circuitului fratern al Tatălui care nostru al tuturor. Iubirea lui Dumnezeu descrie într-un mod uluitor valoarea transcendentă a fiecărei creaturi înzestrate cu voinţă şi revelează în mod infailibil valoarea elevată pe care Tatăl Universal o atribuie fiecăruia dintre copiii săi, de la cea mai înaltă personalitate creatoare a statutului paradisiac până la personalitatea cea mai umilă, înzestrată cu demnitate voluntară, dintre triburile sălbatice ale oamenilor de la începuturile speciei umane de pe o lume evolutivă a timpului şi spaţiului.
12:7.10 (138.5) Însăşi această iubire a lui Dumnezeu pentru indivizi face să se nască familia divină a tuturor indivizilor, fraternitatea universală a copiilor Tatălui Paradisiac înzestraţi cu liber arbitru. Iar această fraternitate, fiind universală, este o relaţie a întregului. Atunci când fraternitatea este universală, ea revelează nu relaţiile dintre fiecare, ci relaţiile dintre toţi. Fraternitatea este o relaţie de ansamblu şi revelează în consecinţă calităţile întregului în opoziţie cu calităţile părţii.
12:7.11 (138.6) Fraternitatea constituie o relaţie de fapt între toate personalităţile din existenţa universală. Nici o persoană nu ar putea scăpa de binefacerile sau sancţiunile care pot surveni ca rezultat al relaţiilor cu alte persoane. Partea profită sau suferă în raport cu întregul. Efortul just al fiecărui om le este profitabil tuturor oamenilor; greşeala sau răul comise de fiecare om sporesc chinurile tuturor oamenilor. După cum se mişcă partea, tot aşa se mişcă întregul. După cum progresează întregul, tot aşa şi partea. Vitezele relative ale părţii şi ale întregului determină dacă partea este trasă înapoi de inerţia întreg1ului sau purtată înainte de forţa vie a fraternităţii cosmice.
12:7.12 (139.1) Este un mister că Dumnezeu este o fiinţă înalt personală şi conştientă de sine, care dispune de un cartier general rezidenţial şi care este totodată personal prezent într-un atât de vast univers şi în contact personal cu un număr de fiinţe aproape infinit. Faptul că acest fenomen este un mister ce depăşeşte puterea de pătrundere a oamenilor nu ar trebui câtuşi de puţin să slăbească credinţa voastră. Nu lăsaţi nici grandoarea infinităţii, nici imensitatea eternităţii, nici splendoarea şi gloria caracterului incomparabil al lui Dumnezeu să vă pună la încercare, să vă facă să şovăiţi sau să vă descurajaţi, deoarece Tatăl nu este foarte departe de nici unul dintre voi; el locuieşte în voi şi literalmente în el ne aflăm cu toţi mişcarea, viaţa efectivă şi adevărata fiinţă.
12:7.13 (139.2) Chiar dacă Tatăl Paradisului acţionează prin creatorii săi divini şi copiii săi creaţi, el se bucură de asemenea de contactul interior cel mai intim cu voi, un contact atât de sublim şi atât de înalt personal încât depăşeşte chiar şi propria mea înţelegere. Este vorba de această misterioasă comuniune a unui