Argon s-a oprit brusc, s-a uitat în sus, şi apoi direct la Gareth. Un fior rece a trecut pe coloana vertebrală a lui Gareth atunci când ochii translucizi ai lui Argon au părut să ardă prin el. Fața lui Gareth s-a înroșit, şi s-a întrebat dacă întreg Regatul îl privea, şi dacă toți ştiau ce însemna. În această privire fixă, el a simţit că Argon ştia de implicarea lui. Şi totuşi Argon era misterios, refuzând întotdeauna să se implice în urcușurile şi coborâșurile soartei oamenilor. Oare va păstra tăcerea?
"Regele MacGil a fost un rege bun, un rege drept," a spus încet Argon, vocea lui adâncă şi nepământeană.
"El a adus mandrie si onoare strămoşilor săi, şi bogăţie şi pace cum acest regat n-a mai cunoscut vreodată. Viaţa lui a fost luată prematur, după cum a vrut Dumnezeu. Dar a lăsat în urmă o moştenire profundă şi bogată. Acum depinde de noi să ne îndeplinim această moştenire."
Argon se întrerupse.
"Regatul nostru al Inelului este înconjurat de ameninţări profunde şi de rău augur pe toate laturile. Dincolo de Canionul nostru, protejat doar de scutul nostru de energie, se află un popor de salbatici şi creaturi care ne-ar putea rupe în bucăți. În interiorul Inelului nostru, de cealaltă parte a ținuturilor noastre înalte, se află un clan care ne-ar face rău. Trăim într-o prosperitate şi pace de neegalat; dar siguranța noastră este efemeră.
"De ce iau zeii pe cineva dintre noi în în floarea vârstei – un rege bun şi înţelept şi corect? De ce a fost destinul său să fie ucis în acest fel? Suntem toți doar pioni, marionete în mâna sorții. Chiar şi la apogeul puterii noastre, putem ajunge sub pământ. Întrebarea cu care trebuie să ne confruntăm nu este către ce ne străduim – ci cine ne străduim să fim. "
Argon și-a coborât capul, iar Gareth și-a simţit palmele arzând pe când coborau sicriul până la capăt; în cele din urmă a lovit pământul cu o bufnitură.
"Nu!" a venit un țipăt.
Era Gwendolyn. Isteric, ea a fugit spre marginea gropii, ca şi cum ar fi vrut să se arunce ea însăşi înăuntru; Reece a alergat şi a prins-o, a tras-o înapoi. Kendrick s-a dus să-l ajute.
Dar Gareth n-a simţit niciun pic de simpatie pentru ea; mai degrabă, el s-a simţit ameninţat. Dacă ea vroia să fie sub pământ, el ar putea aranja asta.
Da, într-adevăr, el ar putea.
Thor stătea doar la câțiva metri distanță de cadavrul regelui MacGil și privea cum e coborât în pământ, şi se simţea copleşit de imagine. Cocoţat pe marginea celui mai înalt pisc din regat, regele alesese un loc spectaculos unde să fie îngropat, un loc măreţ, care părea să ajungă chiar la nori. Norii aveau o nuanţă de portocaliu şi verde şi galben şi roz, pe măsură ce primul soare la răsărit se târa în sus pe cer. Dar ziua era acoperită cu o ceata care nu se ridica, ca și cum însuși Regatul era în doliu. Krohn, alături de el, a scheunat.
Thor a auzit un ţipăt, şi a privit în sus pentru a o vedea pe Estopheles, zburând în cercuri mari deasupra lor, privind în jos la ei. Thor era încă amortit; cu greu putea crede evenimentele din ultimele zile, că el stătea acum acolo, în mijlocul familiei regelui, uitându-se cum acest om pe care el a ajuns atât de repede să-l iubească era coborât în pământ. Părea imposibil. Abia începuse să-l cunoască, primul om care i-a fost vreodată ca un tată adevărat, iar acum el îi era luat. Mai mult decât orice, Thor nu se putea opri să se gândească la ultimele cuvinte ale regelui:
Tu nu ești ca ceilalți. Ești special. Și până când nu înțelegi cine ești, regatul nostru nu va fi deloc liniștit. "
Ce a vrut regele să spună cu asta? Cine era el, mai exact? Cum era el special? Cum de știa regele? Ce avea soarta regatului de-a face cu Thor? Oare regele doar delira?
Există un ținut mare, departe de aici. Dincolo de Imperiu. Dincolo chiar de țara dragonilor. Este țara Druizilor. De acolo este mama ta. Trebuie să mergi acolo să cauți răspunsuri. "
Cum a știut MacGil despre mama lui? Cum a ştiut unde a trăit ea? Şi ce fel de răspunsuri avea ea? Thor a presupus întotdeauna că ea a murit – ideea că ea ar putea fi în viaţă îl electrifica. El era hotărât, mai mult ca oricând, să o caute, să o găsească. Pentru a găsi răspunsuri, pentru a descoperi cine era şi de ce era special.
Clopotul bătea şi, când cadavrul lui MacGil a început să fie coborât, Thor s-a întrebat despre răsturnările crude ale soartei; de ce i- a fost permis să vadă în viitor, să-l vadă pe acest mare om ucis – dar a fost făcut neputincios în a face ceva în legătură cu asta? În unele moduri, își dorea să nu fi văzut niciodată acest lucru, să nu fi știut niciodată dinainte ce se va întâmpla; își dorea ca el să fi fost doar un spectator nevinovat ca şi restul, doar să se fi trezit într-o zi și să fi aflat că regele era mort. Acum, el se simţea ca fiind parte din asta. Într-un fel, se simţea vinovat, ca și cum ar fi trebuit să fi făcut mai mult.
Thor s-a întrebat ce se va întâmpla acum cu Regatul. Era un regat fără rege. Cine va domni? Va fi, cum specula toată lumea, Gareth? Thor nu-și putea imagina nimic mai rău.
Thor a scanat mulţimea şi a văzut feţele dure ale nobililor şi seniorilor, adunați aici din toate colțurile Inelului; ştia că sunt bărbaţi puternici, din ce îi spusese Reece, într-un regat agitat. Nu putea să se oprească din a se întreba cine ar putea fi criminalul. În toate aceste fețe, părea ca și cum toți erau suspecți. Toţi aceşti oameni căutau puterea. Oare Regatul se va sparge în bucăți? Forţele lor se vor lupta unele cu altele? Care va fi propria lui soartă? Şi ce se va întâmpla cu Legiunea? Va fi desființată? Ar putea fi desființată armata? Oare Cavalerii de Argint s-ar revolta dacă Gareth era numit rege?
Şi după tot ce s-a întâmplat, oare ceilalți vor crede cu adevărat că Thor a fost nevinovat? Va fi el obligat să se întoarcă în satul său? Spera că nu. El a iubit tot ce a avut; vroia mai mult decât orice să rămână aici, în acest loc, în Legiune. Vroia doar ca totul să fie cum a fost, să nu se schimbe nimic. Regatul, cu doar câteva zile în urmă, părea atât de substanţial, atât de permanent; MacGil părea că va sta pe tron pentru totdeauna. Dacă ceva atât de sigur, atât de stabil se putea prăbuși dintr-o dată – ce speranța era pentru ei ceilalți? Nimic nu mai părea permanent pentru Thor.
Inima lui Thor s-a rupt privind-o pe Gwendolyn cum încearcă să sară în mormânt cu tatăl ei. Pe când Reece a tras-o înapoi, însoţitorii au venit şi au început să arunce movila de pământ în groapă, în timp ce Argon a continuat cântările ceremoniale. Un nor a trecut pe cer, acoperind pentru o clipă primul soare, iar Thor a simţit un vânt rece biciuind prin această zi de vară care se încălzea rapid. El a auzit un scâncet, şi s-a uitat în jos şi l-a văzut pe Krohn la picioarele lui, privind în sus la el.
Thor abia ştia ce se va întâmpla cu orice acum, dar ştia un singur lucru: trebuia să vorbească cu Gwen. Trebuia să-i spună cât de rău îi pare, cât de înnebunit de durere era și el din cauza morții tatălui ei, să-i spună că nu era singură. Chiar dacă ea va decide să nu-l mai vadă niciodată pe Thor, el trebuia să-i spună că a fost acuzat pe nedrept, că el nu a făcut nimic în acel bordel. Avea nevoie de o şansă, doar o singură şansă, să pună lucrurile la punct, înainte ca ea să-l respingă pentru totdeauna.
Pe când ultima lopată de țărână a fost aruncată pe rege şi clopotele au bătut din nou şi din nou, mulţimea s-a rearanjat: rânduri de oameni se întindeau cât de departe putea vedea Thor, șerpuind pe drum de-a lungul crestei, fiecare ținând un singur trandafir negru, aliniindu-se pentru a trece pe lângă movila proaspătă de pământ care marca mormântul regelui. Thor a pășit inainte, a îngenuncheat şi