Întoarcerea Pe Pământ. Danilo Clementoni

indica noua traiectorie spre Pământ.

      Atracția gravitațională a celei mai mari planete din sistem era alarmantă. Era imperativ să rămână la o distanță sigură, și numai puterea celor două motoare Bousen i-ar permite lui Theos să scape din această îmbrățișare a morții.

      Dispozitivul mobil de comunicare atașat de panoul din fața lui a cârâit:

      - Azakis. Trebuie să verificăm starea racordurilor din compartimentul șase.

      Replica lui a venit pe un ton jucăuș care știa că-l va enerva pe prietenul său:

      - N-ai făcut deja asta?

      - Aruncă blestemata aia de țigară și hai și ajută-mă! a tunat Petri.

      È˜tiam eu.

      Reușise să-l enerveze și se delecta teribil cu asta.

      - Aici sunt. Pornesc spre tine, prietene, nu te enerva.

      - Haide odată. Sunt de patru ore aici și nu am nici un chef de glume.

      Teribil de morocănos, dar nimeni și nimic nu-i putea separa.

      Se cunoșteau încă din copilărie. El a fost cel care l-a salvat, nu o dată, de la o anumită bătaie (a fost un copil mult mai mare), folosindu-și statura impunătoare pentru a interveni între prietenul său și gașca obișnuită de bătăuși, care-l alegeau mult prea des drept țintă.

      Ca și copil, Azakis nu era sigur că va fi genul de bărbat pentru care cele mai frumoase membre ale sexului opus s-ar bate. A abordat mereu un stil vestimentar neglijent, capul ras, o constituție zveltă, fiind mereu conectat la dispozitivul GCS⁵ , cu ajutorul căruia absorbea cantități imense de informație de zece ori mai repede decât majoritatea lumii. La zece ani, grație performanțelor sale academice deosebite, îi fusese deja acordată o permisiune de acces nivel C, cu opțiunea de a dobândi cunoștințe care nu erau disponibile majorității semenilor săi. Implantul neuronal N^COM, care-i oferea acest tip de acces, avea, totuși, câteva efecte secundare. Faza de dobândire a informațiilor necesita concentrare completă. Dat fiind faptul că-și petrecuse majoritatea timpului în acest fel, avea o privire absentă, care se uita în gol, fiind complet rupt de ceea ce se întâmpla în jurul lui. Adevărul este că,în ciuda celor susținute de către Bătrâni, părerea generală era că e ușor retardat.

      Dar asta nu a contat niciodată pentru el.

      Setea lui de cunoștințe nu avea limite. Rămânea conectat chiar și în timpul nopții. Deși în timpul somnului capacitatea de dobândire a informațiilor era misterios redusă la 1%, tocmai din cauza necesității unei concentrări absolute, nu dorea să piardă nici măcar un moment din viața sa în care să-și dezvolte contextul cultural.

      S-a trezit zâmbind ușor și a pornit spre compartimentul șase, unde îl aștepta prietenul său.

      Planeta Pământ – Tell el-Mukayyar – Iraq

      Elisa Hunter a încercat din-nou să-ți șteargă afurisita de sudoare de pe frunte. Părea decisă să-i curgă ușor spre nas și să picure în nisipul fierbinte de sub ea. Era deja în genunchi de câteva ore, cu Mistria Marshalltown⁶ , de care nu se despărțea niciodată, îndepărtând ușor pământul fără să provoace vreo daună, încercând să dezgroape un obiect care părea să fie partea superioară a unei pietre de mormânt. Cu toate acestea, nu era în continuare convinsă de această teorie. Lucra deja de două luni lângă Ziqqurat-ul din Ur⁷ . I s-a permis să lucreze aici mulțumită reputației sale de arheolog și cunoștințelor sale avansate de sumeriană. De la primele excavații efectuate la începutul secolului XX, au fost descoperite câteva morminte, dar niciodată nu s-a mai văzut un asemenea artefact pe vreunul dintre ele. Din cauza formei pătrate și a dimensiunii apreciabile, părea mai degrabă un fel de ”capac” al unui recipient decât un sarcofag. Un obiect îngropat acolo cu mii de ani în urmă pentru a proteja sau a ascunde ceva.

      Din păcate, dat fiind că dezgropase numai o mică secțiune a părții superioare, nu avea cum să estimeze înălțimea presupusului recipient. Gravurile cuneiforme care acopereau întreaga parte vizibilă a capacului nu semănau cu nimic din ce mai văzuse.

      Traducerea lor i-ar fi luat câteva zile și tot atâtea nopți nedormite.

      -Doctore Hunter.

      Elisa și-a înălțat capul. Punându-și mâna dreaptă în dreptul ochilor pentru a-i apăra de soare, și-a văzut asistentul, Hisham, grăbindu-se spre ea.

      - Profesore, aveți un apel de la bază. Pare a fi urgent.

      - Bine. Mulțumesc, Hisham.

      A profitat de această pauză forțată și s-a bucurat de o gură de apă, care deja aproape fiartă, din plosca pe care o căra mereu la centură.

      Un apel de la bază... Nu putea însemna decât că s-a întâmplat ceva.

      S-a ridicat, și-a scuturat norii de praf de pe pantaloni, și s-a îndreptat spre cortul care servea pe post de bază de cercetare.

      A deschis fermoarul care ținea cortul pe jumătate deschis și a intrat. A avut nevoie de câteva minute pentru ca ochii săi să se acomodeze cu lumina, dar asta nu a împiedicat-o să-i recunoască figura colonelului Jack Hudson pe ecran. Se uita fioros în gol, așteptând-o să apară.

      Colonelul era oficial responsabil de divizia strategică anti-teroristă staționată în Nassiriya, dar sarcina lui reală era să coordoneze programul de cercetare comandat și monitorizat de departamentul fantomă ELSAD⁸ . Acest departament era învăluit în același mister care înconjura toate organizațiile de acest gen. Puține persoane cunoșteau exact scopul și obiectivele acestei organizații. Singura certitudine era faptul că raportarea se făcea direct către președintele Statelor Unite.

      Elisa nu acorda prea multă importanță acestor lucruri. Adevăratul motiv pentru care acceptase oferta de a lua parte la una dintre aceste expediții era faptul că putea, în sfârșit, să revină în locul pe care-l iubea cel mai mult pe lume și să lucreze ceea ce-i plăcea. În ciuda vârstei destul de fragede (treizeci și opt de ani), avea cele mai multe realizări din domeniul ei.

      Arborând cel mai frumos zâmbet al ei a spus:

      - Bună seara, Generale. Cărui fapt datorez această onoare?

      - Doctore Hunter, nu e nevoie de sentimentalisme. Știți foarte bine de ce sun. Permisul acordat pentru a vă finaliza munca a expirat acum două zile. Nu mai puteți sta acolo.

      Vocea sa era dură și fermă. De data asta, nici măcar farmecul ei evident nu avea să fie suficient pentru a-i asigura o prelungire. A decis să-și joace ultima carte.

      ÃŽncepând cu 23 martie 2003, când coaliția condusă de Statele Unite ale Americii a decis să invadeze Irak-ul, cu intenția expresă de a-l înlătura pe dictatorul Saddam Hussein, acuzat că ar fi deținut arme de distrugere în