Inima Timpului. Amy Blankenship

lacrima rapidă nici nu a avut puterea să se oprească.

      Viziunea lui Kyou a înotat în timp ce penele de aur se învârteau de pe aripile care i-au crescut, înconjurându-l într-o strălucire aurie, dezvăluind pentru prima dată adevărata sa identitate în viața lui fără vârstă.

      Singura rană rămasă din bătălie a fost lovitura care a apărut în inima lui ... o inimă pe care nimeni nu crezuse că o posedă. Privirea lui se îndreptă spre statuia care se afla la câțiva metri și șopti: ” Kyoko, nu te-am părăsit. Distanța de peste o mie de ani nu este suficientă să mă împiedice să te găsesc din nou ... ".

Capitolul doi "Reversul"

      Pe cealaltă parte a Inimii Timpului, doi ani mai târziu ... și peste o mie de ani în viitor.

      Scrisoarea a fost adresată sanctuarului din Hogo. Bunicul Hogo se uită la plicul elegant pe care îl trimisese mesagerul în timp ce îl ducea înapoi la masă, unde beau ceai. Înainte de a bate la ușă, se bucura de liniște și liniștea casei de obicei supra activă.

      Toți ceilalți ieșiseră pe seară. Tama a fost la camera de joc din oraș cu prietenii, și Kyoko a plecat la bibliotecă pentru a studia, în timp ce doamna Hogo a plecat să facă niște cumpărături.

      Ridicând un cuțit mic de pe masă, bunicul a trecut cu atenție lama ascuțită prin plicul cu marcaj de aur. Găsi înăuntru, trăgând o scrisoare notarială pe hârtie cu mult aur și începu să o citească. Cu cât citea mai mult, cu atât ochii deveniseră mai largi. A fost o bursă, o bursă completă la o școală foarte scumpă la marginea celeilalte părți a orașului.

      "Universitatea KL." Bătrâna sa voce a fost uimită pentru prima dată de mulți ani. Și a citit, că totul ar fi fost plătit integral, chiar și costul căminului la care avea să se cazeze și a fost semnat de fondatorul școlii, cu inițialele lui, citind K.L.

      Bătrânul chip al bunicului se ridică în cel mai strălucitor zâmbet pe care îl avea de mult timp. Kyoko urma să fie mai mult ca fericită. Știa că era îngrijorată că lipsa atât de mult de la școală ar fi împiedicat-o să fie acceptată în orice academie, iar acum ar merge la una care să depășească orice altă academie din regiune.

      Se încruntă la gândul... A fost cea mai dificilă școală de intrat, pentru că nu știa pe nimeni care să fi reușit când a aplicat. De asemenea, se zvonea că au foarte puțini studenți din cauza cerințelor extrem de ridicate doar pentru înscriere. Cum a fost acceptată într-un loc în care nici măcar nu a solicitat?

      Mintea lui a revenit la ultimii doi ani. A luat-o pe Kyoko pentru a se întoarce în bătaia lucrurilor după ce s-a întors din casa sanctuarului atât de dezorientată. Toți fuseseră confuzi când se întorsese brusc, pentru că nu și-a amintit prea mult de momentul în care dispăruse.

      Familia Hogo știa unde a plecat, pentru că a alunecat înapoi și a trecut de mai multe ori prin portalul de timp ... Kyoko a fost singura care a avut brusc amnezie despre asta.

      Nici nu-și aduse aminte de Toya. Dar pentru bunicul a fost bine, pentru că ar fi mai bine dacă ar fi uitat, oricum, de gardianul care trecea prin timp oricând. A fost cel mai bine că a uitat totul despre cealaltă parte și pericolul pe care-l adusese.

      Ochii i se întoarseră trist pentru o clipă. Da, familia cunoștea cel mai mult tot ce se întâmplase pentru că Kyoko s-ar fi întors și s-ar fi întors între lumi și în timp ce din această parte, îi va umple de cele mai recente întâmplări. De asemenea, putea să spună că a ascuns multe lucruri pe care nu le dorea să le știe. Lucruri pe care nu le-ar fi cunoscut niciodată pentru că uitase aceste secrete.

      Chiar și după ce fratele ei mai mic, Tama, îi spusese o mulțime de ceea ce știa; ea doar clătină din cap și își coborî ochii. Își amintea doar că era singură în cealaltă lume. O lume plină de monștri.

      Bunicul și-a subțiat buzele în timp ce se gândea. Știa că lucrurile fuseseră stabilite, deoarece Kyoko a spus că își amintea ceva despre Gardianul Inimii de Cristal care se întorcea în ea și că asta s-a terminat. După câteva săptămâni, se aruncase singură înapoi în școala ei și lua calificative excelente, și acum toate cestea fuseseră plătite. Bunicul auzi ușa deschisă și surâsul i s-a lărgit.

      Sărutând scrisoarea ca și cum ar fi fost un farmec de noroc sfânt, el și-a privit nepoata care mergea în bucătărie... Kyoko urma să iubească asta.

      *****

      Trei săptămâni mai târziu…

      Ochii de aur priveau cum fata din trecut se apropia de academie. El o găsise și cumva ar face lucrurile din nou. Simți scutul său uman alunecând pentru o clipă, când ochii lui plin de aur lichid, în memoria tuturor lucrurilor care se petrecuseră în acea zi fatală în mijlocul unui câmp de luptă mortal.

      Radiațiile soarelui de dimineață venind în fereastră aruncau o umbră ciudată în spatele lui, în imaginea aripilor. Își ridică mâna cu gheare și își îngustă ochii, urmărind cum ghearele se retraseră pe mantaua lui umană.

      ÃŽntorcându-și ochii bântuiți înapoi la preoteasă, își calmă puterile interioare. A fost timpul și, cu puritatea lui Kyoko, a simțit trezirea răului și în jurul lui. Lupta neterminată va începe în curând. De data aceasta... el nu ar face aceeași greșeală.

      Kyoko se uită la clădirea imensă. Pentru ea aproape arăta ca un castel măreț dintr-un trecut necunoscut. Își zâmbi în sine. Pur și simplu nu putea să o ajute. Era încă atât de fericită după ce a aflat despre bursă și despre faptul că ar locui aici.

      Se uită înapoi la Tama. El a fost de mare ajutor că a venit să o ajute cu sacii și să se stabilească. Kyoko a fost bucuroasă că i-a vorbit mamei și bunicului să rămână acasă și să-și spună la revedere de acolo. Acum se simțea aproape luminată de această cantitate imensă de libertate și respiră adânc, savurând-o.

      "Kyoko, o să stai acolo toată ziua sau o să mergem să îți găsim camera de dormit?" Tama bâjbâi, deși și pe el îl impresiona. Se uită în sus la ușa gigantică care ducea la ușile principale.

      Kyoko a ridicat harta în mâna ei și a arătat o clădire enormă care se conectase la partea dreaptă a academiei. ” Ar trebui să fie clădirea potrivită.” Se întoarse și-i făcu un semn cu Tama. "Mulțumesc că m-ai ajutat în această dimineață."

      Tama zâmbi, simțindu-se puțin jenat. "Sigur Kyoko, la urma urmei, mă scapi de tine pentru o