Din se înroși violent numai la gândul acesta șocată fiind că maică-sa putuse spune așa ceva, Den dădea afirmativ din cap până când Wan îi dădu un șut.
“Așa cum văd eu lucrurile, avem alte două probleme pe care nu le-am luat în considerare încă.” spuse Din. “Mătușa Da a spus-o de fapt că tata trebuie să fie de acord cu planul nostru pentru că el e cel care trebuie să bea chestia asta și avem nevoie de ceva pe mâine.”
“Poate că putem folosi amestec cu sânge de capră pentru mâine, tata oricum o preferă celui cu sânge de găină, și da trebuie să găsim o soluție permanentă cât mai curând. Putem s-o întrebăm pe mătușa despre asta mai târziu. Cât despre tatăl tău, va trebui să mănânce ce îi dăm și să se mulțumească cu asta până va fi destul de în putere ca să se ocupe personal de propriile necesități culinare, dar sunt convinsă că va fi recunoscător că v-ați gândit la el.”
Când cei trei se adânciră în propriile gânduri pentru câteva minute, mătușa Da se trezi.
“Ați reușit să veniți cu vreo idee nouă sau să îndrăznesc să spun soluții noi?”
“Nu, mătușă”, admise Wan. “Den avu câteva idei foarte ‘originale’, dar nu foarte practice. Din păcate nu ne-a rămas decât să continuăm cu propunerile pe care le-ai făcut tu acum câteva ore.”
“Da, m-am gândit că asta o să spui, dar ca să fiu sinceră, asta nu este o problema ușor de rezolvat. Și eu m-am izbit de problema asta în timpul meditației mele. Se face târziu și eu sunt obosită, ar putea unul din copii să mă ducă acasă și rămâne să ne gândim cu toții alte soluții?”
Îl așteptară pe Den să se întoarcă înainte să se așeze la cină, pregătiră animalele pentru noapte, se spălară cu rândul și își petrecură ultimele momente ale serii împreună înainte de a se duce la culcare mai devreme căci erau cu toții storși psihic. Adevărul gol-goluț era că niciunul dintre ei nu voia să se ducă singur sus cu un vampir așa că preferară să se ducă împreună.
Wan nici nu voia să se gândească să doarmă în același pat cu el, dar simțul datoriei o obligă, și faptul că era singurul adult o făcură să ia lumânarea în mâini și cu amândoi copiii ascunzându-se în spatele ei intră în casă.
S-au oprit în fața patului matrimonial și se holbară. Heng stătea ridicat în fund, țeapăn, cu pielea foarte palidă și ochii de culoarea coralilor strălucind în întuneric.
“Bună seara, familie!” spuse el cu voce joasă și gravă. Cei trei se urcară fiecare în patul lui fără să-și poată lua ochii de la el, care nici nu se clinti, ci doar se uita în gol.
1 3 Pee Pob Heng
Când se treziră a doua zi dimineață, căci până la urmă somnul îi răpuse pe toți trei, Heng era acoperit complet de pături cu perna așezată peste cap.
Se ridicară și coborâră cât de repede putură, trecând cât mai neobservați pe lângă patul lui.
“Hei, mamă, l-ai văzut pe tata aseară?” întrebă Den. “Ochii și pielea lui luminau încăperea, dar ochii erau totuși cei mai cei, nu? Tata avea ochii ca ai noștri cu negru pe alb, dar acum erau cu roșu pe roz… Cred că de la tot sângele ăla!”
“Nu știu, dragul meu, dar cred că ai dreptate. Mai bine te-ai duce să aduci mai mult sânge și ia-o pe soră-ta să aducă și lapte. Îți amintești cum a luat mătușă-ta sângele?”
“Da, mamă, dar de data asta am să iau de la alt țap ca ăsta sa aibă timp să se vindece, nu crezi?”
“Sigur, e o idee foarte bună. Folosește o altă capră în fiecare zi pentru sânge, iar Din poate să mulgă caprele așa cum face de obicei. Pentru moment tot laptele de la capre e doar pentru taică-tu, da? Are nevoie de el mai mult decât avem noi nevoie și chiar nu vrem să i se facă foame în miezul nopții, nu?”
“Categoric nu vrem asta, mamă! Foarte greu am adormit azi-noapte. Am fost terorizat de gândul că tata ar putea să se ridice din pat și să înceapă sa se plimbe prin casă căutând ceva de mâncare sau poate pe cineva…”
“Nu te gândi la așa ceva, Den. Oricum eu sunt mai aproape de el decât tine așa că pe mine o să mă ia prima dată, dar dacă vezi un sac de piele fără sânge, smochinit, în pat lângă el, fugi. La fel dacă vezi două perechi de ochi roșii privindu-te de după plasa de țânțari a doua zi dimineața.”
“Poți să fii sigură de asta, mamă! Mă duc să mă ocup de sângele ăla imediat. Unde-i Din?”
“Nu știu, poate s-a apucat de treabă deja. Du-te și apucă-te de ce ai de făcut, iar eu iau scuterul și mă duc după mătușa Da – cred că încă avem nevoie de ajutorul ei deocamdată. Tu și soră-ta așteptați-mă înainte să vă duceți la el, bine?”
“Crede-mă mamă că nu trebuie să-mi spui de două ori să te aștept, dar ce facem dacă vine el aici?”
“Nu cred că va veni… dormea buștean când m-am dat eu jos din pat și oricum nu lipsesc foarte mult. Dacă se dă totuși jos, nu-l lăsa să te pupe de bună dimineața.”
Wan se întoarse zece minute mai târziu cu Da, care se așteptase încă de foarte dimineață la inevitabila vizită a unui membru din familia Lee. Când se întoarseră, Heng nu se dăduse jos din pat, Din mulsese caprele, iar Den era aproape gata.
“Bine, pentru acum recomand 50/50 lapte de capră și sânge, o linguriță de busuioc, jumătate de coriandru și un praf din asta. Amestecă-l bine și gata. Dă-i jumătate de litru dimineața și jumătate seara. Asta ar trebui să fie suficient pentru moment. Și să nu uit! Nu-i dați usturoi deloc! E foarte toxic pentru vampiri! Haideți să mergem sus să-l vedem!”
“Înainte să mergem la el, mătușă Da, trebuie să-ți spun că a stat mai toată noaptea ridicat în fund, luminând ca un far cu pielea lui palidă și ochii roz cu pupilele roșii. Vai, și, pe numele lui Budha, a vorbit cu noi! N-am auzit niciodată nimic ca asta până acum. A spus ‘Bună seara, familie’ cu o voce stranie foarte joasă… a fost de-a dreptul înfricoșător.”
“Lasă asta acum… hai să-l vedem.”
Urcară în dormitor cu ulciorul cu amestecul de lapte în mână și intrară în cameră. Toate obloanele erau trase așa că era întuneric beznă înăuntru. Wan ieși din nou cât să se întoarcă cu o lumânare aprinsă. Da se aventurase mai aproape de patul în care dormea Heng.
Lumina lumânării nu revelă nicio schimbare, așa că femeile ridicară plasa de țânțari și o legară ca să nu-le încurce. Se așezară de fiecare parte a patului, iar Wan trase cuvertura și acolo îl descoperiră întins pe spate, gol, cu brațele întinse ca Hristos pe cruce, cu ochii deschiși, două cercuri roșii adânci, două migdale roz pe o mască de strigoi, o stană de piatră, neexpresivă, buzele lui, două linii scurte în jurul gurii.
Wan se uită întrebător la Da, care studia pacientul. Îi puse mâna pe frunte acestuia din urmă și nu fu surprinsă să constate că e la temperatura camerei.
“Cum te simți astăzi, Heng?” întrebă nevastă-sa.
“Mi-e foame… ba nu, mi-e sete” spuse el, cuvintele prăvălindu-se din gura lui ca niște stânci venind la vale de pe peretele versantului.
“Nicio problemă, dragul meu, ridică-te aici. Am adus amestecul de lapte care ți-a plăcut.”
Femeile aranjară pernele pentru el și îl ajutară sa se ridice în șezut, apoi îl înveliră cu o pătură.