Sumalee. Povești Din Trakaul. Javier Salazar Calle

Da, da. Serios că nu a fost nimic. Mi-a plăcut sărutul. A fost o zi foarte distractivă, cu un final foarte special.

      ─ Și mie mi-a plăcut foarte mult. Totul, vreau să zic. Nu doar sărutul. Piața, mâncarea nemaipomenită la restaurantul prietenei tale Kai-Mook și plimbarea cu bicicleta prin parc ... și, desigur, sărutul. Asta a fost partea cea mai bună. Vrei să ne vedem din nou?

      ─ Bineînțeles! Spuse cu vocea ei jovială care îmi plăcea atât de mult, dar nu pot până miercuri. Am mult de lucru.

      ─ Până miercuri!... Bine, bine. Voi încerca să rezist până atunci. Dacă vrei te invit la cină.

      ─ Sună foarte bine. Unde?

      ─ Îți spun mâine sau miercuri de dimineață. Trebuie să găsesc un loc bun la înălțimea restaurantului prietenei tale.

      ─ Bine, vorbim. Plec că intră clienți în agenție. Un sărut.

      ─ Și unul pentru tine.

      Am auzit sunetul sărutul prin telefon. Cu toate că a fost virtual m-a umplut de bucurie. Nu eram sigur ce să înțeleg din conversație, deoarece la început a părut rezervată și precaută, dar apoi a revenit la Sumalee cea drăgălașă. Până la urmă unul crede ceea ce vrea. Am pus telefonul în buzunar și m-am întors cu un zâmbet de la o ureche la alta gândindu-mă să treacă timpul cât mai repede posibil să o pot vedea miercuri. Când le-am spus colegilor ce am vorbit, imediat m-au felicitat că nu se întâmpla nimic rău și Josele a preluat sarcina de a găsi un restaurant deosebit unde să o pot duce.

      Ziua a zburat. Simțeam că plutesc pe un nor. De fiecare dată când închideam ochii retrăiam sărutul amintindu-mi de atingerea buzelor ei moi. Mi se făcea pielea de găină doar gândindu-mă la asta.

      Jerome, Damaso și alți colegi ieșeau la un pahar după servici. Cum nu aveam nimic altceva de făcut m-am dus cu ei. Ne-am dus la un pub care arăta ca oricare de la un colț de stradă din Londra, cu diferența că jumătate din clientelă era de origine asiatică. Și că alcoolul era foarte scump. Mulți oameni beau pe stradă pentru că era legal, mai ales pe podurile care uneau zona de Clark Quay, zona turistică, sau mergeau la un hawker de unde cumpărau cutii de bere Tiger. Apoi, mergeau la cluburi cu alcoolul deja în corp, așa cum făceam eu în Madrid când eram tânăr. În cazul nostru pentru că aveam casa plătită, banii nu erau o problemă.

      Imediat am organizat un campionat de biliard și darts, care m-a menținut distrat până când am plecat acasă. Acolo am ciugulit un pic din frigider și m-am dus la culcare. Cum nu dormisem cu o noapte înainte și cu atâta petrecere, corpul mi se prăbușea. Înainte de a intra în pat i-am scris lui Sumalee să îi urez noapte bună. Mi-a trimis un desen al unei fete orientale care trimitea un sărut, care mi-a provocat euforie și căldură în interior și i-am trimis unul la rândul meu. Noaptea aceea am dormit ca un copil.

      A doua zi m-am trezit plin de energie. Ne-am dus spre servici, dar eu am coborât din autobuz cu câteva stații înainte. Aveam chef să mă mișc un pic. Aveam nevoie de asta. În plus, așa puteam să văd un pic mai mult din oraș. Strada era plină de occidentali care mergeau la servici. Nu era surprinzător având în vedere că 40% din populația din Singapore era formată din expatriați.

      Am petrecut ziua lucrând fără să mă opresc și trăgând cu energia mea pe săracul Jerome, care nu se culcase la fel de devreme și pe deasupra era mahmur. Când am terminat eram încă hiperactiv, dar nu am convins pe nimeni să facem ceva interesant, cu excepția lui Damaso să jucăm tenis, așa că ne-am dus acasă și mai bine de o oră am alergat pe teren. Damaso m-a bătut, dar nu-mi păsa. Tot ce aveam nevoie era să-mi consum energia. El în schimb mi-a amintit-o câteva zile, regretând că nu a pariat.

      Un coleg american, Sam, mi-a recomandat un loc care mi s-a părut minunat pentru întâlnirea cu Sumalee a doua zi. Cum am rezolvat problema locului nu mai aveam nimic de făcut, așa că am sunat-o pe mama, fără să-i spun nimic de Sumalee, ca să nu înceapă cu o fantezie de nuntă de film și mulți nepoți, și am petrecut restul seri jucând Texas hold'em noi și Shen, un vecin singaporean de origine chineză. Mi-am luat revanșa pentru înfrângerea la tenis și am făcut o parte din banii pentru cina de a doua zi. Lui Damaso nu i-a căzut prea bine, era foarte competitiv. Nu înceta să spună că de câteva săptămâni avea ghinion, deși nu înțelegeam despre ce vorbea, deoarece era prima noastră partidă. Dar, a plătit ce datora.

      Am vrut să o aud pe Sumalee înainte de culcare, așa că am sunat-o.

      ─ Bună, Sumalee.

      ─ Bună, Davichu!

      De unde știi de Davichu? Asta nu vine în cărți.

      ─ Ce, crezi că nu pot investiga și singură? I-am spus de tine colegei mele portugheze, care vorbește spaniolă și a trăit mulți ani în Spania.

      ─ Oh, da? Și ce altceva ți-a spus?

      ─ Lucruri despre spanioli. Îți spun când ne întâlnim. M-a învățat, de asemenea, cum să spun salut în spaniolă: houla.

      ─ Pe aproape, pe aproape am spus zâmbind. Spune-i să-ți corecteze pronunția și să vedem dacă mâine o spui bine.

      ─ Știi unde mă duci?

      ─ Da, nu știu dacă ai fost acolo, dar am găsit un loc original și îmi amintește de țara mea.

      ─ Unde?

      ─ E surpriză, sau cel puțin așa sper. Mâine vei afla.

      ─ Nu mă lăsa așa! Dă-mi un indiciu cel puțin ...

      ─ Bine. Va trebui să-ți câștigi mâncarea.

      ─ Ce?

      ─ Ăsta e indiciul frumușica. Dacă e prea ușor îmi strici surpriza.

      ─ Bine, bine. Unde ne vedem?

      ─ Ce zici de 19:30, la stația de metrou Seng Kang?

      ─ Atât de la nord? Curiozitatea mă omoară, dar voi rezista până mâine. Sună foarte bine! Vin direct de la servici.

      ─ Și eu. Ne vedem mâine atunci. Un sărut mare.

      ─ Un sărut David.

      Vise dulci Sumalee, am gândit în timp ce am închis telefonul. Vise plăcute.