Urmați autorul:
Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parțială a acestui document prin orice procedură electronică sau mecanică, inclusiv fotocopierea, înregistrarea magnetică și optică sau orice sistem de stocare sau sistem de recuperare fără permisiunea proprietarilor drepturilor de autor, este interzisă.
Dedicată copiilor care încă prețuiesc o poveste bună. Și, mai presus de tot, celor doi fii ai mei, Alex și Alvaro, și verilor lor, Natalia, Pilar, Guillermo, Gonzalo și David, care sperăm că în special se vor bucura de aceste povești.
Mulțumiri celor, care prin comentariile lor au făcut această carte mai bună: Elena Caro, Helena și Pilar Salazar, Jose Manuel Saiz de Omeñaca, Rocío Crespo și Carolina Bravo.
Când fiul nostru Alex era în grădiniță, într-o zi ne-a fost trimisă ca activitate să construim o jucărie. Imediat ne-am gândit să facem o navă spațială. Cu o sticlă de plastic de lapte goală drept corp, două role de hârtie igienică drept motoare și celofan, am creat acea jucărie unică și magică.
Pentru a o face și mai frumoasă, am acoperit capacul sticlei și motoarele cu folie, am imprimat pentru partea de jos a motoarelor lumini și câțiva astronauți pe care i-am lipit de exterior și am făcut o ușă care se deschidea și închidea și o fereastră rotundă prin care astronauții să se poată uita afară.
În acel moment m-am gândit că o navă spațială era un punct bun de a începe o poveste. Am notat unele idei și au rămas acolo până când, când a început fiul nostru să citească, mi-am dat seama că era o mare oportunitate de a scrie ceva ce poate fi folosit în procesul de învățare. Ceva util și distractiv în același timp.
Și așa s-au născut poveștile acestea. Scrise de mine și desenate de Marta, o prietenă.
Bucurați-vă de ele cu copiii dumneavoastră!
A fost odată ca niciodată o casă de țară ai cărei proprietari nu veneau prea des pentru că erau prea ocupați în oraș. Asta le permitea locuitorilor casei (șoareci, lilieci, insecte, păianjeni…) să trăiască aproape tot anul în libertate absolută, făcând ce voiau. Alex și Alvaro erau doi șoareci, frați care locuiau în cămară. Pot fi văzuți prin gaura din perete, care e ușa casei lor. Aproape toți șoarecii sunt foarte fricoși, dar nu Alex și Alvaro. Ei erau curajoși și aventurieri. Ei erau foarte curioși și întotdeauna făceau planuri împreună cum să se distreze.
Tatăl lor, Javier, își petrecea fiecare zi foarte îngrijorat pentru ei; neștiind unde erau și în ce belele intrau. Uneori săreau pe pernele din camera de zi, alteori înotau în chiuveta din baie și îi găsise chiar și cățărându-se pe un munte de cărți. Mama lor, Elena, nu spunea nimic; dar se putea vedea în privirea ei cât de mândră era să aibă astfel de copii aventurieri. Ea, de asemenea, fusese un șoarece aventurier când a fost mică.
După ce Alex și Alvaro au vizitat deja casa de mai multe ori și o cunoșteau pe de rost, au început să-și imagineze noi modalități de a călători mult mai departe. S-au uitat la reviste și cărți până când lui Alvaro i-a venit o idee grozavă:
─ De ce nu construim o navă spațială? A întrebat.
─ Mi se pare o idee grozavă! Răspunse Alex.
Să faci o navă spațială este mai ușor decât pare dacă îți folosești imaginația. Alex și Alvaro au luat o sticlă de lapte de plastic goală pentru a face nava și au folosit două role de hârtie igienică drept motoare. Pentru a intra în navă, au făcut o ușă mare prin care să poată intra orice șoarece, chiar dacă era mai grăsuț. De asemenea, au decis să facă o fereastră, prin care să se poată uita când zburau.
─ Trebuie să-i punem un nume! A exclamat Alex.
─ Cum vi se pare… Aventura? Spuse Alvaro.
Toată lumea a fost de acord că Aventura era un nume perfect.
Acum trebuie să scrii numele pe navă, nu depășii liniile!
Când au terminat de făcut nava, s-au uitat la ea foarte fericiți. Le ieșise foarte frumoasă și cu ea vor merge în aventuri. Erau foarte fericiți și nerăbdători să facă prima excursie!
Tata Javier, pe de altă parte, ofta gândindu-se în ce probleme noi vor intra copiii acum că puteau călători oriunde voiau. Dar nu putea face nimic să-i oprească; aveau doi șoareci aventurieri.
Curând, pot începe noile călătorii, dar mai întâi, îi ajuți să copieze și să picteze nava? Poți s-o faci cum îți place.
Într-o dimineață, Alex și Alvaro s-au trezit entuziasmați să folosească noua lor navă. Unde s-ar putea duce? S-au uitat unul la altul și au strigat în același timp:
─ Pe Lună!
Pentru că nu știau de ce au nevoie, Alex se ocupă de găsirea unei frânghii și Alvaro aduse o bucată de brânză pentru călătorie. Tata Javier le spusese că Luna era o minge rotundă gigantă făcută din brânză, dar era mai bine să fie pregătiți. Pentru orice eventualitate.
Când totul a fost în navă, au sărutat-o pe mama lor și s-au pregătit să zboare. Mama, Elena, a făcut numărătoarea inversă:
─ 3… 2… 1… decolare!
Nava a început să se ridice în aer și a fost propulsată spre Lună.
Au ajuns la scurt timp. Alex, fiind mai curajos, a ieșit primul din navă. A sărit pe ușă și, surpriză, săritura a fost gigantică. A încercat din nou și din nou a urcat foarte sus.
─ Alvaro, pe Lună ești mult mai ușor! A țipat.
Alvaro, care se uita la el uimit, a părăsit și el nava. Cum era lacom, primul lucru pe care l-a făcut a fost să ia o bucată de pământ lunar pentru a se convinge. A avut mare bucurie.
─ Alex! A exclamat el, luna este făcută din brânză după cum ne-au spus. E o brânză diferită, dar e delicioasă.
De aceea, luna este plină de găuri, pentru că au mâncat niște bucăți din ea.
Fiecare a luat o bucată de pământ și a mâncat-o în timp ce se jucau să vadă cine face tumbe și cascadorii cât mai mari profitând de faptul că erau atât de ușori. S-au învârtit, s-au aruncat și au sărit non-stop până când li s-au epuizat picioarele.
La sfârșitul zilei,